Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.07.2008

Potrivit presedintelui moldovean exista premise reale pentru reglementarea definitiva a diferendului transnistrean pina la sfirsitul anului

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin, s-a intilnit, marti, cu mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, anunţă un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău

Scopul întîlnirii a constituit coordonarea poziţiilor autorităţilor moldoveneşti şi ale mediatorilor şi observatorilor în procesul de tratative pe marginea acţiunilor care se impun a fi realizate în vederea avansării pe calea reglementării conflictului.

Prezentînd viziunea părţii moldoveneşti, Preşedintele Vladimir Voronin a reiterat existenţa în prezent a unor premise reale pentru reglementarea definitivă, pînă la sfîrşitul anului curent, a conflictului transnistrean. Şeful statului a mai subliniat că propunerile privind soluţionarea transnistreană, avansate de către partea moldovenească,  presupun reglementarea în complex a conflictului - sub aspectele politic, economic, social, umanitar, prin aprobarea documentelor respective în formatul de negocieri „5+2” şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din anul 2009 pe întreg teritoriul ţării. Vladimir Voronin a mai accentuat că propunerile în cauză corespund principiilor stipulate în Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului, adoptată prin consens de Parlamentul Republicii Moldova la 22 iulie 2005, informează comunicatul Preşedinţiei moldovene.

În cadrul discuţiei Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Ambasadorul Heikki Talvitie, a menţionat necesitatea impulsionării activităţii grupurilor de lucru pentru realizarea măsurilor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol, anunţînd disponibilitatea  statelor membre ale OSCE de a contribui la acest proces. Heikki Talvitie  a exprimat optimismul mediatorilor şi observatorilor privind perspectivele reglementării transnistreane, evidenţiind  condiţia unui dialog permanent şi constructiv dintre părţi la toate nivelurile.

Kalman Mizsei, Reprezentant special al UE în Republica Moldova, a împărtăşit opinia şefului statului privitor la crearea în prezent a unor condiţii reale pentru soluţionarea problemei transnistrene. Exprimînd poziţia UE pe marginea propunerilor privind soluţionarea transnistreană, înaintate de conducerea Republicii Moldova, Kalman Mizsei a declarat că acestea constituie o bună temelie pentru demararea activităţii experţilor pe marginea statutului special al regiunii transnistrene. Oficialul european a accentuat de asemenea importanţa reluării cît mai grabnice a procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2” şi privind identificarea în cadrul acestora a statutului special al regiunii transnistrene. 

Textul mai spune că, David Merkel, Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi euro-asiatice a salutat faptul avansării de către Republica Moldova a propunerilor de ultimă oră privind reglementarea transnistreană, proiect care, în opinia sa, prezintă un foarte bun punct de pornire a negocierilor cu privire la statutul special al Transnistriei.

Şeful statului a reafirmat poziţia conducerii ţării privind necesitata identificării unei soluţii definitive a problemei transnistrene doar pe calea paşnică, în cadrul formatului de negocieri  „5+2” . O cale de alternativă nu există, a declarat Vladimir Voronin.

Preşedintele a mai anunţat asistenţa despre intenţia conducerii ţării de a organiza în toamna anului curent o conferinţă internaţională la tema dezvoltării post-conflict a Republicii Moldova,  care se va înscrie în contextul acţiunilor menite să stabilească parametrii viitoarei reintegrări a ţării. Şeful statului a mai relevat că în bugetul naţional pentru anul viitor vor fi prevăzute resurse financiare pentru instituirea unui fond al reintegrării, care se presupune a fi completat şi cu susţinerea donatorilor internaţionali. Preşedintele a menţionat că la prima etapă mijloacele financiare din cadrul fondului nominalizat vor fi utilizate pentru realizarea măsurilor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol, informează comunicatul Preşedinţiei moldovene.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus