Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-06-21/5484-5484.html
Data: Jun 21, 2008 (17:07)

Proiectul „Clase bilingve din Moldova” celebreaza 10 ani de activitate in Moldova

Proiectul „Clase bilingve din Moldova” a început în 1998 şi este un program condus de Ministerul Educaţiei şi Tineretului din R. Moldova, finanţat de Guvernul Franţei, gestionat de Agenţia universitară a Francofoniei (AUF)  Actualmente, mai mult de 3835 elevi îşi fac studiile în 146 clase bilingve cu profil ştiinţific, patru dintre discipline fiind predate în limba franceză. Clasele bilingve sunt găzduite de către zece licee aflate în opt centre raionale din ţară. La sfârşitul ciclului liceal, absolvenţii primesc două diplome, una fiind eliberată de Ministerul francez al Educaţiei. Acest lucru oferă tinerilor posibilitatea de a studia în alte ţări francofone.

Proiectul „Clase bilingve din Moldova” prevede studierea aprofundată a limbii franceze şi predarea disciplinelor ştiinţifice (matematica, biologia, chimia şi fizica) în limba franceză. Cei zece ani de activitate ai proiectului vor fi marcaţi prin organizarea seminarului regional pentru toţi profesorii implicaţi în proiect, cu titlul „Predarea limbii franceze şi a disciplinelor ştiinţifice în limba franceză: obiective, realizări şi perspective”

AUF cuprinde 693 instituţii membre, dintre care 8 sunt din Republica Moldova: Universitatea de Stat, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie « N. Testemiţanu », Academia de Studii Economice, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea Pedagogică «Ion Creanga », Universitatea Agrară şi Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

Pentru mai multă informaţie despre activitatea AUF în Europa Centrală şi de Est, consultaţi site-ul  www.auf.org.