Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-06-10/5305-5305.html
Data: Jun 10, 2008 (09:04)

Germania va finanţa proiecte de cercetare ştiinţifică în Moldova

Conform Memorandumului de intenţii privind cooperarea ştiinţifică şi tehnologică, semnat la 14 martie curent de către Ministerului Federal al Educaţiei şi Cercetării din Germania şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. la ultima sa şedinţă a aprobat condiţiile de participare la Concursul de proiecte în cadrul programului bilateral, organizat şi finanţat de ambele părţi.Costul unui proiect  nu va depăşi suma de 35 mii de euro: partea germană va finanţa fiecare lucrare acceptată cu 25 mii de euro, iar partea moldavă – cu circa 10 mii de euro. Termenul limită de prezentare a propunerilor de proiecte este de 4 iulie 2008. Potrivit condiţiilor, vor fi evaluate şi promovate pentru finanţare propunerile de proiect care vizează următoarele domenii de cercetare: cetăţenii şi guvernarea într-o societate bazată pe cunoaştere; tehnologii informaţionale şi de comunicaţii; biomedicină, farmaceutică şi sănătate; biotehnologii agricole şi securitate alimentară; nanotehnologii, ingineria industrială şi materiale noi; mediul ambiant şi surse de energie regenerabilă. Consorţiul proiectului va fi alcătuit de cel puţin o echipă dintr-o instituţie de cercetare din Germania şi o echipă din Moldova (eligibile sunt instituţiile de cercetare şi universităţile acreditate de Consiliul Naţional de Atestare şi Acreditare al RM). În componenţa echipei din ţara noastră, conform aceloraşi condiţii a concursului, trebuie să fie incluşi cel puţin 50 % de tineri cercetători (pînă la 35 de ani), ceea ce ne demonstrează încă o dată despre actualitatea problemei atragerii şi stabilirii tineretului în cercetare.