Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.05.2008

Alexei Ostrovski efectuează o vizită de lucru la Chişinău la invitaţia Parlamentului Moldovei

Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Alexei Ostrovschii, Preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile cu CSI şi relaţiile cu compatrioţii a Federaţiei Ruse, va efectua  în perioada 26 – 30 mai curent o vizită de lucru în Republica Moldova. Vizita are loc la invitaţia Parlamentului RM.    

Oficialul rus va avea întrevederi cu Vladimir Voronin, Preşedintele ţării, cu Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu Grigore Petrenco, Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, cu liderii fracţiunilor parlamentare.

De asemenea, Alexei Ostrovschii va fi primit de Vasile Şova, ministru al Reintegrării, de Olga Goncarova, Directorul Biroului Relaţii Interetnice, se va întâlni cu conaţionalii, etc. 

Agenda vizitei include deplasarea oficialului rus în regiunea transnistreană.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus