Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-05-15/5000-5000.html
Data: May 15, 2008 (23:14)

Marian Lupu: UE este disponibilă să mobilizeze fonduri pentru finanaţarea proiectelor ce vor conduce la apropierea celor două maluri ale Nistrului

„Am primit asigurări de la oficialii europeni că  UE este disponibilă şi interesată în mobilizarea unor fonduri pentru finanaţarea proiectelor ce vor conduce la apropierea celor două maluri ale Nistrului”, a declarat preşedintele Parlamentului modovean Marian Lupu, într-un interviu la postul BBC. Marian Lupu a menţionat că în cadrul vizitei sale recente la Bruxelles nu au fost discutate proiecte concrete, ci doar ideea de susţinere a unor proiecte. „Acesta este un semnal extraordinar, trebuie de înţeles că motivaţia pe care o are Chişinăul pentru reintegrarea Moldovei poate să nu coincidă cu motivaţia pe care ar avea-o persoanele sau elementele constructive de la Tiraspol, dar această situaţie nu este una dramatică”,  a spus Lupu.În opinia lui, în primul rând trebuie să existe o motivaţie economică, programe şi proiecte de dezvoltare sau negocieri pe marginea restructurării sau anulării unei părţi, dacă nu chiar integral, a datoriei autorităţilor de la Tiraspol, datoriile pentru gaze etc.Referindu-se la întrevederea avută cu preşedintele sovietului suprem de la Tiraspol Evgheni Şevciuk, Marian Lupu a spus că „a fost o ambianţă calmă, pozitivă, în sensul în care aş putea să constat că acest prim contact a avut loc”. Lupu a menţionat că au fost nişte discuţii neformale, care s-au axat mai mult pe modul de a gândi, de a percepe lucrurile, în ce măsură ar putea fi stabilit un parteneriat într-un context de discuţii, de negocieri continue. Potrivit lui, această primă întrevedere nici nu a avut ca sarcină examinarea tuturor componentelor problemei transnistrene sau desfăşurarea negocierilor. „E un start de comunicare. Un punct de pornire într-un proces care nu a avut loc până în prezent. Rezultatul cel mai important este ca întrevederea a avut loc, ca discuţia a avut loc şi  că cu certitudine vom continua acest dialog pe o bază permanentă”, a menţionat preşedintele Legislativului moldovean.   Potrivit lui, dispersarea poziţiilor legislativului şi executivului nu sunt admisibile în acest sens. El a pledat pentru stablirea de contacte la nivelul comisiilor de profil între cele două organe legislative. „Este foarte greu să vorbim despre negocieri atunci când partenerii nu se cunosc, nu-şi cunosc modul de gândire, nu-şi cunosc priorităţile şi  comunică între ei la modul indirect prin intermeduil mass media”, a spus Lupu, adăugând că priveşte „cu optimism prudent în sensul continuării şi extinderii acestui dialog”. Marian Lupu a ţinut să precizeze că decizia de scoatere a lui Evgheni Şevciuk de pe „lista neagră” a UE  a fost o decizie comună, coordonată pe axa Bruxelles-Chişinău. „Va urma cineva sau nu şi cine va fi persoana sau persoanele - va fi o poziţie comună cu cea a Bruxelles-ului, luată cu prudenţă. Trebuie să înţelegem că aceste acţiuni nu sunt acţiuni de caritate. Noi nu vorbim de caritate, ci de un proces complicat, un proces de negocieri, un proces politic şi vom aborda acest subiect privind ridicarea acestei interziceri de călătorie în contextul intereselor unei mişcări pozitive încadrul procesului de negocieri”, a spus Lupu. Întrebat dacă crede că problema transnistreană va fi soluţionată până la finele anului curent, Marian Lupu a răspuns: „Chişinăul ar dori foarte mult ca problema transnistreană  să-şi găsească o soluţie cât mai grabnică, dar nu în detrimentul calităţii acestie soluţii. Pledăm pentru calitatea şi pentru viteza procesului”. Potrivit lui, viteza soluţionării acestei probleme depinde şi de Moscova, depinde şi de UE şi de SUA, depinde de un număr impunător de factori de influenţă de circumstanţe, asupra cărora, nici pe departe în toate cazurile, Chişinăul are posibilitatea de a influenţa.„Senzaţia mea este că lucrurile sunt puse pe o linie corectă şi acum este important să nu dăm greş ca să nu deraieze lucrurile de pe această cale”, a mai spus preşedintele Parlamentului de la Chişinău.

 

Ascultaţi interviul cu Marian Lupu