Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
12.05.2008

Festivalul Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF ediţia a 7-a

Pe parcursul 15- 19 mai 2008 în incinta Centrului Gultural Odeon se va  desfăşura  ce-a de a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF.

Din program fac parte mai mult de 50 de filme documentare din 23 de ţări, ce vor fi prezentate în cele 2 secţiuni internaţionale şi în afara concursului în cadrul proiecţiilor speciale.

În cadrul celor 2 secţiuni locale Clip Muzical şi Producţie TV locală sunt prezentate lucrările producătorilor locali. În cadrul acestor secţiuni, lucrările sunt jurizate după criterii artistice de realizare (regie, imagine, montaj).În deschiderea festivalului va fi prezentat în premieră pentru Moldova filmul „ColdWaves-Război pe calea undelor” a regizorului român Alexandru Solomon, care va fi prezent la festival. Filmul relatează istoria secţiei de limbă română a postului Europa Liberă şi ce a însemnat aceasta pentru români în perioada de pînă la Revoluţie. Printre personalităţile prezente la eveniment în acest an se numără Roland Rust, Directorul Festivalului de Film de la Cottbus (Germania), Macie Nowicki, Directorul Festivalului WatchDocs din Polonia, Rada Sesic, selector şi producător din Olanda, etc. Mai mult de 20 de regizori şi operatori ce au filme în concurs şi-au anunţat prezenţa la festival, printre aceştia Thomas Ciulei, Alexandra Gulea, Corina Radu din România, Lucian Muntean şi Natasha Stancovici din Serbia, Klaus Betzl şi Stefan Mehlhorn din Germania, Salome Jashi din Georgia.

La ediţia din 2008, în cadrul Festivalului se va desfăşura Atelierul Dezvoltarea şi Finanţarea Proiectelor de Film, la care participă 12 tineri regizori din Moldova, Ucraina, Georgia şi Armenia. Aceştia vor învăţa cum să dezvolte un proiect de film şi cum să acceseze fonduri pentru producţia de film.

La 17 şi 18 mai Festivalul CRONOGRAF şi Muzeul Naţional de Istorie prezintă programul special în afara concursului Filme la Muzeu, care se desfăşoară în cadrul Nopţii şi Zilei Muzeelor. În program intră 6 filme documentare cu subiecte istorice sau cognitive.

În ultima zi a festivalului, la 19 mai publicul este aşteptat la Ziua Filmului Austriac, un program special de filme austriece, în afara concursului, organizat de Matthias Lutz şi Centrul Cultural Austriac şi la Masa rotundă Noul Val al cinematografiei din România – radiografia unei afirmări pe plan internaţional. Oportunităţi de dezvoltare. Persepective de colaborare cu cineaştii din Republica Moldova.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus