Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-05-09/4921-4921.html
Data: May 9, 2008 (15:43)

UE a lansat o investigaţie privind preţurile de import a laminatului din China, Moldova şi Turcia

Uniunea Europeană a anunţat joi că va investiga dacă China, Moldova şi Turcia au exportat laminat la preţuri de dumping în ţările UE, fapt ce ar putea prejudicia întreprinderile europene de producţie a metalului.

Potrivit unei note pubicate joi, 8 mai, în Jurnalul Oficial al UE , investigaţia va fi efectuată în baza unei plângeri parvenite la UE la 25 martie curent de la Confederaţia Europeană a Metalului “Eurofer”, în care erau menţionate, în special, importurile de laminat din China, Moldova şi Turcia.

UE va investiga toate importurile de laminat din perioada 1 aprilie 2007 până la 31 martie 2008.

În cadrul investigaţiei comisia specială a UE va determina dacă au avut loc reduceri intenţionate a preţurilor de export de către producători în scopul eliminării concurenţilor de pe piaţă şi dacă a fost cauzat vreun prejudiciu altor companiiîn cazul în care factul de dumping va fi demonstrat.

Comisia urmează să-şi anunţe verdictul în 15 luni de la publicarea în Jurnalul Oficial a deciziei privind iniţierea investigaţiei, iar măsurile preventive ar putea fi recomandate nu mai târziu de 9 luni din data publicării deciziei UE.

În cazul în care va fi constatat că preţurile au fost scăzute intenţionat, UE ar putea interzice importul de laminat din cele trei ţări pe o perioadă de până la 5 ani.

Cel mai mare exportator de laminate pe piaţa UE din Moldova este Uzina Metalurgică de la Râbniţa, situată în Transnistria, dar care a fost înregistrată şi la Chişinău pentru a putea efectua exportul peste hotare.

Potrivit datelor Ministerului Reintegrării şi Serviciului Vamal din Moldova, în anul 2007, Uzina Metalurgică de la Râbniţ a exportat în ţările UE aproximativ 300 mii tone de produse siderurgice, iar în primele trei luni ale anului 2008 – 56,4 mii tone.