Preşedintele Traian Băsescu a reuşit, printr-o simplă declaraţie, o performanţă uluitoare de politică externă: opoziţia şi puterea de la Kiev s-au coalizat împotriva României. Şeful statului declarase, într-un moment de nervozitate, că sprijinul pe care România îl acordă pentru aderarea Ucrainei la NATO este în strânsă legătură cu politica pe care o avem faţă de Republica Moldova. Mai exact, ucrainenii să ia aminte că România supraveghează cu un ochi atent integritatea teritorială a vecinilor de peste Prut. Pentru că, odată devenită membră a NATO, Ucraina ar fi obligată să garanteze şi ea integritatea teritorială pentru Moldova. Asta în condiţiile în care, actualmente, există „voci” la Kiev care cer ca Transnistria să revină Ucrainei (ca posibil mod de rezolvare a crizei transnistrene). Vocile nu sunt „la nivelul conducerii”, a completat Băsescu, sperând să prevină o ruptură în relaţiile cu coaliţia portocalie de la Kiev, şi ele nu iau în considerare că Ucraina a primit după cel de-al Doilea Război Mondial anumite teritorii (Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei).
Cu alte cuvinte, fără ca preşedintele să o spună direct, domnii din Ucraina, dacă se gândesc să-şi alipească Transnistria, ar trebui să dea înapoi Republicii Moldova aceste teritorii. Urmarea e tare: în Ucraina se cere revizuirea aderării României la UE, se solicită explicaţii oficiale, este convocat ambasadorul român.
Declaraţie de uz politic intern sau speculaţie inutilă a unor răni încă necicatrizate ale istoriei, vorbele au produs la Kiev reacţii în lanţ. Ministerul ucrainean de Externe a sărit imediat la verificări ale vorbelor lui Băsescu şi a avut grijă să informeze că face demersuri pentru a afla poziţia diplomaţiei româneşti faţă de aceste declaraţii. A fost convocat ambasadorul român la Kiev pentru a da explicaţii – semn cert că autorităţile din statul vecin nu trec cu vederea peste o poziţie exprimată de şeful statului român. Din păcate, nu au ezitat nici să le folosească în propriul avantaj. Au urmat declaraţii atât din partea opoziţiei lui Ianukovici – cel mai probabil, oamenii rusofilului fiind cei vizaţi de acuzaţiile liderului de la Cotroceni – dar şi ale deputaţilor din partidul lui Iuşcenko. Politicienii de la Kiev s-au unit împotriva unor declaraţii nu neapărat incorecte, cât profund nediplomatice, câtă vreme România este membră NATO şi UE. Oficialii ucraineni au sesizat, corect, că „preşedintele unei ţări membre NATO nu are dreptul să formuleze ca persoană oficială niciun fel de pretenţii teritoriale faţă de oricare alt stat”. România nu avea voie să facă astfel de declaraţii dintr-o raţiune încă şi mai importantă: este membră a Uniunii Europene şi are obligaţia să respecte reglementări europene precum politica de vecinătate. Mai mult, România reprezintă graniţa de Est a Uniunii şi o astfel de declaraţie poate afecta nu doar şansele să mai remediem ceva din Tratatul cu Ucraina prin negocieri bilaterale, dar poate afecta indirect şi Uniunea Europeană. Or, şeful statului român vorbeşte despre cum ar trebui să-şi delimiteze frontierele Ucraina şi Republica Moldova (între care există, într-adevăr, probleme cu demarcarea frontierelor, inclusiv pe segmentul transnistrean) câtă vreme România are încă probleme mari cu Ucraina la acelaşi capitol!
Practic, poziţia băsesciană nu face decât să dea apă la moară unor ucraineni care şi aşa urlă cât îi ţin plămânii, pentru a-şi adjudeca Insula Şerpilor, că România are pretenţii teritoriale. Doar în urmă cu câteva zile, preşedintele Viktor Iuşcenko avertiza Bucureştii, chiar prin intermediul TVR1, că s-a terminat cu epoca pretenţiilor teritoriale. Mai mult, câteva cuvinte în plus dinamitează şi argumentaţia europeană construită în decurs de mai mulţi ani de România faţă de problema canalului Bâstroe. România a reuşit să implice forurile europene în a presa Ucraina pentru respectarea unor norme de mediu. Nu că Ucraina ar fi avut vreo secundă intenţia de a asculta cerinţele Bruxelles-ului, dar acum are un motiv în plus să nu o facă. Ce mai împiedică acum Kievul să replice că, dacă România nu poate respecta niste norme europene, de ce să le respecte un stat care este deocamdată doar aspirant la un statut european? Dacă Traian Băsescu s-ar fi limitat la o declaraţie mai puţin suculentă, precum „aderarea Ucrainei la NATO ar spori stabilitatea în regiune”, ar fi avut perfectă dreptate şi nimeni nu ar fi putut să-i reproşeze nimic. Cine ar fi vrut ar fi citit printre rânduri. Dar liderul român a simţit nevoia să pluseze, să speculeze anumite sensibilităţi. A repetat la un alt nivel şi cu alţi actori povestea unirii cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene. Cel care i-a dat replica finală, fără drept de apel, este ministrul de Externe ucrainean, Vladimir Ogrâzko: „noi pornim de la faptul că problema graniţelor şi a integrităţii teritoriale a statului nu constituie obiect de discuţie”. România a jucat din nou cartea populismului extern cu adresă la intern şi a pierdut, încă o dată, pe frontul de Est.
Sursa: Gandul
Eliza FRÂNCU
