Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.04.2008

În Moldova ar putea fi construită o nouă fabrică de ciment

Despre aceasta a declarat miercuri, ziariştilor, prim-vicepremierul, ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon. El a admis faptul că în ultimul timp, preţurile la ciment s-au majorat esenţial din cauza deficitului de ciment pe piaţă. Totodată, el a menţionat că preţurile de livrare a cimentului de la fabrici nu s-a schimbat, rămânând la nivelul de 1455 lei pntru o tonă. Ministrul a menţionat că deficitul de ciment pe piaţa Moldovei s-a creat în mare măsură din cauza că uzina de ciment de la Râbniţa exportă cimentul fabricat preponderent în alte ţări, în special în Rusia. Igor Dodon a spus că joi va avea o întrevedere cu conducerea întreprinderii „Lafarge” Moldova, pentru a vedea care sunt posibilităţile de majorare a volumului producţiei de ciment la această fabrică. Totodată, ministrul a menţionat că zilele trecute a discutat cu potenţiali investitori, care sunt gata să învestească 100 mil. euro pentru construcţia unei noi fabrici de ciment într-o regiune a Moldovei, unde vor putea fi valorificate resursele naturale pentru fabricarea cimentului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus