Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-04-16/4711-4711.html
Data: Apr 16, 2008 (21:57)

A XVIII-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre OCEMN

Potrivit serviciului de presă al MAEIE, la 17 aprilie 2008, la Kiev (Ucraina), va avea loc cea de-a XVIII-a Reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), precedată de reuniunea Înalţilor Funcţionari.

Delegaţia Republicii Moldova la evenimentul respectiv va fi condusă de către Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Miniştrii Afacerilor Externe ai OCEMN vor evalua realizările OCEMN în perioada Preşedinţiei Ucrainei, vor examina oportunitatea acordării statutului de observator şi a statutului de Partener în dialogul sectorial, precum şi vor adopta un şir de decizii curente ale Organizaţiei.

De asemenea, Miniştrii vor semna Acordul cu privire la simplificarea procedurii de perfectare a vizei pentru oamenii de afaceri naţionali ai statelor membre  OCEMN şi Acordul cu privire la simplificarea procedurii de perfectare a vizei pentru şoferi profesionişti de camioane ai statelor membre OCEMN.

Totodată, în cadrul Reuniunii de la Kiev va avea loc transmiterea mandatului de Preşedinte în exerciţiu al OCEMN, pentru perioada mai 2008 - noiembrie 2008, de la Ucraina către Republica Albania, şi va fi adoptată Declaraţia Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale OCEMN.