Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.03.2008

Gandul: Ministrul moldovean de Interne, Gheorghe Papuc - arestat la domiciliu

Ministrul moldovean de interne în exerciţiu Gheorghe Papuc ar fi fost plasat în arest la domiciliu, iar alţi trei importanţi funcţionari, din cadrul aceleiaşi instituţii, ar fi fost reţinuţi pentru presupusa lor implicare în traficul de narcotice, a declarat o sursă din cadrul Procuraturii Generale de la Chişinău, citată de Interfax. Papuc face parte din guvernul demisionar al premierului Vasile Tarlev, care însă îşi continuă activitatea până la formarea noului cabinet, ce ar urma să fie confirmat azi de Parlament. Iniţial se presupunea că Papuc, care a condus Ministrul de Interne în ultimii şase ani, fie îşi va păstra funcţia în noul guvern, fie va primi un post de ambasador într-o ţară europeană.

Conform Rompres, poliţia de peste Prut a anunţat săptămâna trecută cea mai mare captură de droguri din istoria Republicii Moldova - 200 de kilograme de heroină, cu o valoare pe piaţa neagră de peste 10 milioane de euro. Potrivit datelor poliţiei, heroina capturată a fost produsă în Afganistan, iar destinaţia finală urma să fie una dintre ţările Uniunii Europene. „Potrivit primelor date, securitatea transportului de heroină pe teritoriul Republicii Moldova a fost asigurată de înalţi funcţionari din conducerea Ministerului de Interne”, a spus sursa citată. Procuratura Generală a decis sâmbătă arestarea a trei funcţionari ai Ministerului de Interne şi plasarea lor în arest preventiv timp de 30 de zile pentru efectuarea cercetărilor.

Numele celor trei nu a fost precizat. Primele cercetări arată că aceştia l-au informat pe Gheorghe Papuc în legătură cu transportul de narcotice pe teritoriul Moldovei, dar ministrul nu a luat măsuri. Aceste date sunt în prezent verificate. Între timp, locuinţa lui Papuc din Chişinău este păzită de colaboratori ai Serviciului de Informaţii şi Securitate. Rompres precizează că informaţia nu a fost confirmată de Ministerul de Interne de la Chişinău, dar nici infirmată. (A.M.M.)

Sursa: Gandul 

Cititi si: Ministrul moldovean de Interne – şeful unui important cartel al drogurilor

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus