Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-03-25/4449-4449.html
Data: Mar 25, 2008 (09:10)

Consiliul de directori ai FMI au recomandat Băncii Naţionale a Moldovei să permită o flexibilitate mai mare a ratei de schimb

Potrivit unui comunicat al FMI, directorii executivi ai Fondului au menţionat  că inflaţia în Moldova rămâne mare în comparaţie cu cea a altor ţări din regiune, chiar dacă se iau în considerare efectele secetei. Ei au atenţionat, că în condiţiile unor fluxuri puternice de valută străină din exterior şi a unei creşteri rapide a creditelor şi a bazei monetare, riscurile de creştere a inflaţiei se menţin.

Totodată, directorii FMI au salutat rigidizarea recentă a politicii monetare a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), la fel ca şi angajamentul acesteia de a menţine stabilitatea preţurilor ca obiectiv unic al politicii sale monetare. Directorii au menţionat că, ţinând cont de costurile considerabil mai joase ale forţei de muncă şi creşterea mai mare a productivităţii în Moldova, comparativ cu alte ţări din regiune, există rezerve pentru o apreciere în continuare a ratei de schimb, ce nu ar prejudicia competitivitatea. Consiliul de directori ai FMI au menţionat că sectorul financiar este stabil şi au îndemnat autorităţile să fie vigilente în ceea ce priveşte înlăturarea vulnerabilităţilor rămase în acest sector.

În opinia lor, consolidarea cadrului de supraveghere şi reglementare şi sporirea transparenţei în privinţa proprietarilor băncilor vor fi cruciale pentru asigurarea unui sistem bancar robust. Directorii au salutat eforturile autorităţilor de a accelera privatizarea Băncii de Economii, ceea ce va contribui la creşterea concurenţei în sectorul bancar şi va atrage experienţă bancară inovatoare. Ei au îndemnat autorităţile să se asigure că noua lege privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului va fi implementată eficient.

Potrivit Memorandumului FMI de politici economice şi financiare, Guvernul Moldovei urmează să anunţe până la 31 martie curent concursul de privatizare a Băncii de Economii, iar până la 30 septembrie curent concursul pentru selectarea unui consultant în vederea evaluării modalităţilor de privatizare posibilă a Moldtelecom.

Experţii FMI prognozează pentru anul curent o creştere a PIB de 7%, iar pentru anul 2009 – de 8,5%, o rată a inflaţiei de 11,4% în 2008 şi de 7,9% în 2009 şi o pondere a remitenţelor în PIB de 37,6% în 2008 şi 35,9% în 2009.

Comunicatul FMI  

 

Memorandumul cu privire la Politicile Economice şi Financiare pentru 2008Memorandumul Tehnic de Înţelegere