Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-03-10/4290-4290.html
Data: Mar 10, 2008 (21:40)

Moldova şi SUA consideră că Programul "Provocările Mileniului" trebuie să se extindă şi în Transnistria

Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Michael D. Kirby, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în ţara noastră.

Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, oficialii au abordat o serie de aspecte ce vizează cooperarea bilaterală moldo-americană pe multiple planuri.

Marian Lupu a exprimat recunoştinţa autorităţilor moldovene pentru susţinerea acordată de către Statele Unite ale Americii proceselor de transformare democratică a Republicii Moldova. În special, spicherul a menţionat importanţa participării ţării noastre în cadrul Programului SUA „Provocările Mileniului”.

În acest context, ambasadorul american a comunicat faptul că prevederile Programului vor viza dezvoltarea şi reformarea unor domenii prioritare pentru ţara noastră precum reabilitarea drumurilor, creşterea eficienţei energetice, restabilirea şi dezvoltarea proiectelor de irigare, precum şi consolidarea asistenţei medicale primare în sectoarele rurale ale ţării.

Interlocutorii au apreciat drept deosebit de important ca prevederile acestui program să se extindă asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv în raioanele de est ale ţării. Potrivit celor doi oficiali, aceasta ar contribui la consolidarea dialogului şi a încrederii dintre cetăţenii de pe cele două maluri ale râului Nistrului.

Preşedintele Parlamentului a subliniat faptul că domeniile care vor beneficia de asistenţă în cadrul Programului „Provocările Mileniului” sunt de o importanţă esenţială pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova şi autorităţile ţării atribuie o atenţie deosebită modului în care va fi derulat acest proiect.    Interlocutorii, de asemenea, au mai discutat aspecte ce se referă la problematica transnistreană, optând pentru reluarea cât mai grabnică a negocierilor în cadrul formatului 5 plus doi.