Trimite e-mail | Printeaza
Externe
03.03.2008

APCE: Prezidenţialele din Rusia nu au fost libere şi nici corecte

APCE: Prezidenţialele din Rusia nu au fost libere şi nici corecte

Scrutinul din Rusia nu si-a atins "potentialul democratic", alegerile prezidentiale nefiind nici corecte nici libere, a apreciat luni liderul singurei misiuni de observatori occidentali prezente in Rusia, din partea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), informeaza AFP."Consideram ca aceste alegeri nu au fost libere", a declarat Andreas Gross, seful delegatiei APCE, intr-o conferinta de presa. "Nu au fost nici corecte", a adaugat oficialul.Alegerile de duminica "au repetat majoritatea problemelor constatate la alegerile parlamentare din decembrie", a spus Gross, adaugand ca participantii la concursul electoral nu au avut acces egal la presa, "ceea ce ridica intrebari in legatura cu corectitudinea alegerilor".Raportul APCE, care a trimis 22 de observatori in Rusia, prezinta probleme in inregistrarea candidatilor, de exemplu in cazul opozantului liberal si fost premier Mihail Kasianov, care a fost impiedicat sa participe.Pe de alta parte, observatorii CSI (Comunitatea Statelor Independente, formata din fostele republici sovietice cu exceptia tarilor baltice) au calificat scrutinul drept "liber" si "transparent", contribuind la "dezvoltarea democratiei in Rusia".Succesorul desemnat al lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, a obtinut 70,22% din voturi la alegerile prezidentiale de duminica din Rusia, a anuntat luni Comisia electorala centrala, dupa numararea a 99% dintre buletine.Candidatul comunist Ghennadi Ziuganov se afla pe pozitia a doua, cu 17,77%, urmat de ultranationalistul Vladimir Jirinovski (9,37%) si Andrei Bogdanov, un candidat obscur favorabil aderarii Rusiei la Uniunea Europeana (1,29%).

 

Sursa: Ziare.com

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus