Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-12-23/3541-3541.html
Data: Dec 23, 2007 (21:44)

În 11 luni ale anului 2007 producţia industrială în Moldova a scăzut cu 0,9% faţă de anul trecut

Potrivit datelor statistice, faţă de noiembrie anul trecut, volumul producţiei industriale în luna noiembrie 2007 a scăzut cu 1,8%. 

Diminuarea volumului producţiei industriale în perioada de raport comparativ cu ianuarie-noiembrie 2006 a fost cauzată de reducerea volumului producţiei întreprinderilor cu următoarele activităţi principale: fabricarea zahărului – cu 52,0% (deţinînd ponderea de 2,9% în structura producţiei industriale (în ianuarie-noiembrie 2006 – 6,0%) a cauzat micşorarea producţiei pe total industrie cu 3,1%); fabricarea vinului – cu 30,7% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 3,0%); fabricarea băuturilor alcoolice distilate – cu 27,5% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,8%); fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 6,9% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,8%); fabricarea produselor de tutun – cu 10,3% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,2%); fabricarea de maşini şi echipamente – cu 3,9% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,1%); fabricarea sticlei şi articolelor din sticlă – cu 3,3% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,1%) etc.

În acelaşi timp, s-au înregistrat creşteri ale volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2006 la următoarele activităţi: tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei (de 1,7 ori);  producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice (de 1,6 ori); fabricarea cimentului, varului şi ipsosului (cu 28,7%); fabricarea de medicamente şi produse farmaceutice (cu 20,8%); fabricarea hîrtiei şi cartonului (cu 19,2%);  fabricarea produselor finite din metal (cu 13,5%); producţia de mobilier (cu 9,6%); fabricarea de articole din cauciuc şi din material plastic (cu 7,7%); tăbăcirea şi prepararea pieilor (cu 5,7%); fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie (cu 2,9%); industria extractivă (cu 2,1%); fabricarea încălţămintei (cu 2,1%); fabricarea de covoare şi preşuri (cu 1,6%) etc.

Volumul producţiei întreprinderilor industriei alimentare şi a băuturilor în ansamblu s-a diminuat cu 9,4%. Totodată, s-a înregistrat majorarea producţiei la întreprinderile cu următoarele activităţi: fabricarea produselor de morărit (de 1,7 ori); fabricarea apei minerale şi băuturilor răcoritoare (cu 31,3%); producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne (cu 26,6%); fabricarea de cacao, ciocolată şi produselor zaharoase de cofetărie (cu 15,5%); fabricarea uleiurilor şi grăsimilor (cu 13,3%); fabricarea berii (cu 12,1%); prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor (cu 11,0%); fabricarea pîinii şi a produselor de patiserie proaspete (cu 7,8%); fabricarea produselor lactate (cu 3,0%); fabricarea nutreţurilor gata pentru animale (cu 1,7%) etc.