Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-12-20/3514-3514.html
Data: Dec 20, 2007 (21:19)

FMI: Moldova este un stat în curs de dezvoltare, ce se află la etapa timpurie a tranziţiei

„Noi nu mai privim Moldova ca pe o ţară cu venituri joase şi care depinde de remitenţe, ci ca pe un stat aflat în curs de dezvoltare, la etapa timpurie de tranziţie”, a declarat joi, în cadrul conferinţei de presă, şeful misiunii FMI în Moldova Graeme Justice.Graeme Justice.

Printre realizările din ultima perioadă, şeful misiunii FMI în Moldova a menţionat îmbunătăţirea cilmatului de afaceri, confirmată în cadrul întrevederii membrilor Misiunii cu reprezentanţii cercurilor de afaceri şi a investitorilor străini. De asemenea, el a menţionat că Moldova are un sistem bancar destul de rezistent la şocurile externe din ultimii ani. Totodată, Graeme Justice a declarat că sectorul financiar din Moldova este unul subdezvoltat, nivelul de creditare rămânând scăzut faţă de ţările din regiune. Astfel, ponderea persoanelor fizice care au conturi bancare este foarte redusă. Potrivit lui, doar 10% din persoanele de la sate au deschise conturi în bănci. Graeme Justice a sus că lista reformelor struturale, pe care trebuie să le realizeze Moldova, este foarte lungă. Printre domeniile, ce necesită reforme urgente, el a menţionat sectorul energetic, agricultura şi sectorul administraţiei publice.

Justice a comunicat că  Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile moldoveneşti au convenit în prealabil asupra Memorandumul privind politica economică şi financiară pentru anul 2008. Potrivit lui, acordul menţionat va fi examinat de conducerea FMI şi, în continuare, va fi prezentat Consiliului Executiv al FMI de la Washington, care ar putea examina documentul la începutul lunii martie 2008.

În altă ordine de idei, şefuol misiuni FMI în Moldova a spus că FMI pledează pentru majorarea tarifelor la energia termică în municipiul Chişinău până la nivelul costurilor reale. Potrivit lui, odată cu majorarea tarifelor, categoriile vulnerabile ale populaţiei ar trebui să beneficieze de o asistenţă socială corespunzătoare din partea autorităţilor. El a declarat că reducerea tarifelor la energia termică de către autorităţile municipale a condus la înrăutăţirea situaţiei în sectorul termoenergetic şi ar putea submina industria termoenergetică. Graeme Justice a menţionat că FMI este îngrijorat de situaţia creată în acest sector şi că aceasta sustrage atenţia de la alte probleme importante ale ţării.