Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.12.2007

Initiativa Comisiei Europene "Prezentarea Cererilor de Proiecte"

Potrivit serviciului de presa al MAEIE, Comisia Europeană a lansat recent, în cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (European Instrument for Democracy and Human Rights – EIDHR),  o iniţiativă întitulată „Prezentarea Cererilor de Proiecte” (Call of Proposals). EIDHR este un program al Uniunii Europene pentru susţinerea drepturilor omului şi democraţiei în toată lumea.  Programul propune asistenţă pentru dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi supremaţiei legii, precum şi pentru respectarea  tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Această asistenţă este iniţial destinată organizaţiilor societăţii civile şi este acordată fără necesitatea de a cere acordul guvernelor.

Acest instrument nou de asistenţă pentru promovarea democraţiei şi drepturilor omului a început să funcţioneze în luna noiembrie 2007. Tematica cererilor de propuneri în perioada actuală se axează pe eradicarea fenomenului torturii (prevenirea torturii şi reabilitarea victimelor torturii). Durata proiectelor selectate trebuie să fie minimum 12 luni şi maximum 36 luni. În cadrul acestui apel pot participa eventual fundaţii, organizaţii internaţionale şi instituţii locale din Republica Moldova. Data limită de prezentare a cererilor este 27 decembrie 2007.

Informaţii detaliate privind EIDHR, ţările eligibile, precum şi procedurile de aplicare poate fi găsite  accesând site-ul : http://ec.europa.eu/europeaid/where/worldwide/eidhr/index_en.htm

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus