Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.11.2007

Ministerul Economiei si Comertului creeaza o retea de puncte de contact in afaceri

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei si Comertului (MEC), astăzi în şapte raioane şi în UTA Găgăuzia au fost inaugurate concomitent puncte de contact în afaceri. Oraşele Edineţ, Glodeni, Sîngerei, Rezina, Ungheni, Căuşeni, Leova şi Comrat au deschis astăzi uşile punctelor de contact in afaceri, destinate antreprenorilor începători şi publicului larg.

Aceste puncte de contact vor acorda asistenţă informaţională cetăţenilor care au idei de afaceri şi antreprenorilor începători din businessul mic şi mijlociu. Obiectivul principal al punctelor de contact în afaceri constă în oferirea informaţiei despre cadrul legal ce ţine de sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în direcţionarea publicului către alte instituţii publice relevante pentru activitatea IMM, în acordarea informaţiei privind prestatorii de servicii în probleme de business, privind programe finanţate de donatori etc. Punctele de contact în afaceri constituie un serviciu în cadrul Secţiilor Economie ale Consiliilor Raionale cu asistenţa financiară şi tehnică a proiectului UE Tacis „Suport Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în zona rurală”, implementat de International Development Ireland (IDI) în parteneriat cu CEEN Consulting.

„Crearea punctelor de contact în afaceri este o parte importantă a strategiei Guvernului privind susţinerea IMM – a declarat Viorel Melnic, Vice-ministrul Economiei, la inaugurarea punctului de contact de la Sîngerei. Cea mai importantă particularitate a punctelor de contact deschise acum este că de azi înainte administraţiile publice locale se vor implica activ în procesul de atragere a publicului în activităţi economice”.

„Este foarte important că astăzi în regiunile Moldovei se deschid puncte de contact în afaceri, deoarece IMM sînt considerate „motorul dezvoltării economice” – susţine Stephen O’Mullane, şef de echipă în cadrul proiectului „Suport IMM în zona rurală”. Punctele de contact în afaceri sînt vitale pentru diseminarea informaţiei în probleme de business în zonele rurale; ele joacă un rol deosebit în încurajarea şi stimularea antreprenorilor în realizarea ideilor lor de afaceri”.

Pentru stimularea cetăţenilor în lansarea afacerilor noi, proiectul a elaborat unele instrumente practice, între care şi Ghidul „Doresc să-mi lansez afacere propria”. Publicaţia oferă informaţii juridice, informaţii despre impozite şi taxe, administrarea personalului, elaborarea planurilor de afaceri etc. În plus, au fost editate şi „Cele mai bune practici de lansare şi dezvoltare a afacerilor în zona rurală”, care includ exemple ale unor afaceri de succes din diverse zone rurale ale Moldovei. Publicaţiile date vor putea fi găsite la punctele de contact în afaceri.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus