Un punct de vedere formulat de Membri ai Consiliului de Observatori: Igor Munteanu, Veaceslav Ioniţă
Scoaterea Republicii Moldova de sub monitorizarea Consiliului Europei este împiedicată de câteva chestiuni nerezolvate de foarte multă vreme: regresul evident pe plan legislativ şi practic al autonomiei locale, statutul „dependent” al justiţiei în stat şi limitările inerente ale libertăţii de expresie sunt, în acest moment, cele mai grave teme nefăcute de RM, pusă în faţa angajamentelor sale internaţionale. Aceste subiecte de politică internă repercutează foarte negative relaţia RM cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar pentru că elementele democraţiei politice „de primă generaţie” ale Consiliului Europei nu sunt respectate integral şi efectiv, în Republica Moldova, nefiind aplicate satisfăcător nici după lungi monitorizări externe, ele sunt transferate tot mai des astăzi şi pe agenda politică a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, ori de câte ori, temerarii diplomaţi moldoveni ar vrea să reamintească oficialilor de la Brussels despre „direcţia strategică a RM spre integrarea europeană”, ori „posibilitatea aderării la UE, într-un viitor previzibil”. Argumentul UE este foarte clar: Moldova poate candida la UE doar atunci când dovedeşte că este pregătită, iar asimilarea legislaţiei comunitare (aquis-ul comunitar) poate începe numai după ce, orice ţară aspirantă, confirm la modul practic că ştie cum şi de ce trebuie să respecte spiritul şi litera libertăţilor politice din prima generaţie.
Dacă adoptarea, în 2006, a unui nou Cod al Audiovizualului a fost salutată de OSCE şi CoE, generând un val de optimism moderat în societatea civilă, atunci transformarea Companiei de Stat într-o Companie veritabil supusă interesului public, întârzie şi astăzi, eşuând într-o manevră de rutină a partidului de guvernământ. Cenzura făţişă este înlocuită cu cenzurarea „soft” a redactorilor de conţinut al programelor. Dezbaterile publice sunt, în continuare, înlocuite prin emisiuni de propagandă „gri-agresivă”, de tip „Rezonans”, în timp ce programe analitice în limba oficială a statului sunt prohibite. Apropourile făcute în adresa Companiei în luna august de către Premierul Vasile Tarlev, după care, acest post „nu ar reflecta de ajuns politica statului”, promovarea unui adevărat „cult al personalităţii” pentru şeful statului, V.Voronin şi persoanele agreate personal de către acesta, fac parte din „dresajul” sezonier al noii conduceri asupra a ceea ce reprezintă, dintr-un punct ideologic de vedere, „interesul statului”. Respectiv, necesitatea aprobării unui„buget” autonom, dar aprobat de către Guvern, prin tradiţie, se transformă într-o lungă cârdăşie politică pentru convertirea finanţării de stat în influenţă politică şi resursă electoral. Criticile care răsună în adresa TELERADIO-Moldova sunt, în linii mari, aceleaşi ca şi înainte de adoptarea Codului Audiovizualului: servilismul faţă de putere, amatorismul în gestionarea administrativă a Companiei şi, nu în ultimul rând, situaţia economico-financiară dezastruoasă, toate luate împreună, reprezintă o stare de criză profundă şi multidimensională a companiei, exact în aceeiaşi măsură în care această criză era resimţită şi acum 5-10 ani în urmă. Ultimele schimbări în companie, din anul 2007, nu contrazic din păcate această tendinţă generală de criză necontrolabilă şi trândăvie intelectuală la nivelul conducerii. După mai multe tentative de a promova aceste standarde prin intermediul Consiliului de Observatori, observăm o rezistenţă tot mai rigidă la ideea de schimbare, care reuneşte astăzi 2 curente de interese malefice: pe de o parte, poziţia conservatoare a administraţiei vechi din companie, iar pe de altă parte, oportunismul „politizat” al unor Membri ai CO, delegaţi să „reprezinte interesele clientelare ale partidului de guvernământ”, de care depind exclusiv şi incontestabil. În acest mod, autonomia Companiei TELERADIO-Moldova devine un element strict decorativ, supus coerciţiei şi jocurilor de culise ale factorilor politice, confirmând astfel suspiciunea că, TELERADIO-Moldova este în continuare puternic aservită intereselor oligarhice ale unui singur partid politic, cel aflat la guvernare. Deşi mimează o grijă gălăgioasă pentru imaginea individuală, noua conducere nu pare să fie animată de o voinţă fermă şi suţinută pe plan managerial de a inova, transforma şi reforma Compania TELERADIOMoldova, potrivit unor modele şi standarde europene. Ce poate face, în aceste condiţii, Consiliul Observatorilor? Nu ne rămâne decât să comunicăm această stare de lucruri opiniei publice, exprimându-ne astfel decepţia şi regretul faţă de posibilul eşec al reformei audiovizualului public, semnalând câteva dintre originile acestei situaţii şi, posibil, câteva direcţii de acţiune viitoare.
Sursa: IDIS Viitorul
