Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.10.2007

Cioroianu: Romania nu va ratifica documentele dintre UE si Republica Moldova scrise in 'limba moldoveneasca'

Romania nu va ratifica documentele dintre UE si Republica Moldova in care vor exista mentiuni la limba moldoveneasca, deoarece aceasta este "o sintagma politica" folosita "dintr-un impuls pur politic" de autoritatile de la Chisinau, a declarat luni seful diplomatiei romane, Adrian Cioroianu."Este putin probabil ca autoritatile de acum ale Republicii Moldova sa renunte la sintagma limba moldoveneasca. E limpede ca este o sintagma politica, sper ca nu aveti niciun fel de indoiala ca autoritatile de la Chisinau folosesc acum limba moldoveneasca dintr-un impuls pur politic", a spus ministrul roman de externe.Cioroianu a precizat ca, astfel, Romania ar putea fi pusa in situatia sa nu semneze niciun document dintre UE si Republica Moldova atunci cand vor trebui ratificate de fiecare stat membru in parte.Acordul semnat saptamana trecuta s-a negociat direct intre un stat si Comisia Europeana si nu a avut nevoie de ratificarea statelor membre, a precizat ministrul, care a subliniat insa ca rezerva Romaniei este consemnata in minuta discutiilor. Cioroianu a precizat ca Romania si-a dat acceptul pentru ca altfel "Moldova ramanea singura tara in afara acestui acord".Ministrul de externe a avertizat insa ca Romania nu va semna alte documente daca ele contin referirea la limba moldoveneasca. "Nimeni nu ne poate obliga sa facem acest lucru", a subliniat ministrul.Potrivit lui Cioroianu, "limba moldoveneasca este o inventie", iar Academia Republicii Moldova afirma ca limba din republica este limba romana.Presa de la Bucuresti a criticat faptul ca Romania a acceptat, saptamana trecuta, semnarea a doua acorduri intre UE si Republica Moldova care stipulau intr-o nota de subsol ca ele au fost redactate si in "limba moldoveneasca". Prin aprobarea acestor acorduri, Romania a acceptat implicit recunoasterea "limbii moldovenesti", au afirmat mai multe ziare, acuzand Ministerul roman de Externe. Sursa:  HotNews.ro, A.N.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus