Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-10-05/2503-2503.html
Data: Oct 5, 2007 (09:25)

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova

Cuvîntare a dnei Eugenia Ostapciucla deschiderea sesiunii parlamentarede toamnă-iarnă - 2007(4 octombrie  2007)

Stimate domnule Preşedinte,Stimaţi colegi,Onorată asistenţă,Astăzi inaugurăm o nouă etapă în activitatea Parlamentului. Sesiunea de toamnă-iarnă – 2007, în opinia Fracţiunii Parlamentare a PCRM, are cîteva particularităţi aparte, la care vreau să mă opresc în cele ce urmează. În primul rînd, în această sesiune trebuie să ne axăm eforturile pe examinarea şi adoptarea a trei principale documente financiare ale statului. Cel mai important este proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2008, document intrat deja în Parlament. Urmează să adoptăm, de asemenea, proiectul bugetului Fondului asigurărilor sociale de stat, precum şi al Fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Este nevoie să elaborăm nişte documente finale echilibrate, care să se înscrie în mod real şi firesc în procesul de dezvoltare continuă a ţării.

Desigur, în cele trei luni, cît va dura sesiunea, vom adopta şi alte documente, reieşind din Planul de activităţi legislative pentru perioada legislaturii a şaisprezecea, care constituie o necesitate imperioasă pentru rezolvarea problemelor stringente, inclusiv pe dimensiunea socială.

În al doilea rînd, sesiunea curentă se desfăşoară după încheierea alegerilor locale generale din iunie curent, în condiţiile, cînd atmosfera postelectorală continuă să influenţeze viaţa politică şi societatea.  S-au făcut destule bilanţuri, aprecieri, comentarii pe marginea acestui eveniment. Vreau să vă amintesc doar un lucru: afirmaţiile absolut neîntemeiate ale formaţiunilor de opoziţie,  precum că partidul comuniştilor ar fi pierdut alegerile. Este cel puţin neserios să spui acest lucru despre un partid, care a obţinut în toată republica minimum de două ori mai multe voturi, decît cel mai apropiat concurent electoral; despre un partid,  reprezentanţii căruia deţin posturile de primar în aproape jumătate din localităţile republicii.

Şi noi am reuşit să cîştigăm în condiţiile, cînd s-a majorat considerabil numărul de concurenţi electorali, cînd la adresa noastră s-au desfăşurat atacuri fără precedent, cînd s-a acţionat după principiul “să cîştige oricine, numai nu comuniştii“; cînd s-a recurs la fraude, învinuiri nefondate şi alte metode murdare. Cu toate acestea majoritatea alegătorilor au demonstrat, că au încredere a nume în partidul nostru.

Sub acelaşi aspect aş dori să amintesc inclusiv colegilor noştri din alte formaţiuni politice, că perioada luptelor electorale a trecut, că a venit timpul ca fiecare să-şi îndeplinească promisiunile date alegătorilor. Cu părere de rău, mulţi foşti concurenţi electorali aşa şi nu au început această activitate.

Despre situaţia în Consiliul municipal Chişinău nici nu vreau să vorbesc: cunoaştem bine cu toţii, ce se întîmplă acolo, şi cred că alegătorii sînt cei care vor aprecia just situaţia.

Cît priveşte organele locale, este cunoscut faptul, că în multe consilii raionale, prin diferite metode şi mijloace, adesea departe de a fi legale, inclusiv prin coruperea candidaţilor şi consilierilor, au fot create alianţe temporare de centru şi de dreapta, pentru a nu permite reprezentanţilor noştri să vină la conducere.

Din păcate, în majoritatea cazurilor aceste alianţe au fost create nu pentru a soluţiona problemele alegătorilor, nu pentru a îndeplini promisiunile electorale, dar pentru a-şi instala în funcţii membrii de partid şi susţinătorii. Această afirmaţie este confirmată de multiplele fapte semnalate de pe teren. În unele consilii noua conducere şi-a început activitatea prin procurarea instalaţiilor de aer condiţionat, a mobilierului scump, a limuzinelor luxoase. S-a început modificarea organigramelor şi majorarea numărului de cinovnici cu funcţii bine plătite, concedierea nejustificată a persoanelor nedorite, indiferent de nivelul şi stagiul lor profesional. Se întreprind şi alte acţiuni, care nu au nimic în comun cu soluţionarea problemelor oamenilor de rînd. În unele cazuri în funcţiile de conducători ai unor servicii raionale au fost numiţi oameni care nu au nimic cu direcţiile respective.  Pe de altă parte, în multe locuri atribuţiile noilor alianţe s-a redus doar la împărţirea funcţiilor, iar cînd a venit vorba de a soluţiona problemele concrete ale raioanelor, aceste alianţe au început să se destrame. Din aceste experienţe negative rezultă adevăratele intenţii ale formaţiunilor politice din aşa zisa opoziţie dură.  În privinţa promisiunilor făcute de partidul nostru, pot să vă spun, că noi vom continua să depunem toate eforturile pentru a continua realizarea programelor de importanţă naţională, începute anterior. Este vorba în primul rînd de Programul Guvernului “Modernizarea ţării – bunăstarea poporului“, de derivatele lui: programele de gazificare, aprovizionare cu apă potabilă, de reconstruire a drumurilor naţionale, computerizare a instituţiilor de învăţămînt din mediul sătesc şi altele. Finalizarea lor va avea un efect benefic asupra situaţiei social-economice din întreaga republică, asupra nivelului de trai al majorităţii populaţiei.  

    Onorată asistenţă,Din păcate, unii din colegii noştri n-au ieşit bine din alegerile locale generale, şi deja s-au lansat în cele parlamentare, pînă la care mai rămîne peste un an şi jumătate. Consider, că ar fi mai bine să ne canalizăm cu toţii eforturile spre îndeplinirea mandatului de deputat, prin participare activă la procesul legislativ, prin crearea unui cadru legal adecvat avansări noastre economice, sociale, politice, pe calea integrării europene. Iar nota pentru această activitate ne-o vor pune alegătorii noştri, care, cu înţelepciunea şi experienţa de viaţă a majorităţii din ei, vor trage concluziile respective, şi în cadrul următoarelor scrutine vor face alegerea corectă, care va fi în interesul tuturor cetăţenilor.  

O altă particularitate a sesiunii curente constă în faptul, că adoptarea principalelor documente, precum şi întregul proces legislativ vor fi marcate de consecinţele grave ale secetei din vara curentă, care şi-a lăsat amprenta nu doar asupra agriculturii, dar şi a altor ramuri ale economiei naţionale, a influenţat şi nivelul de trai al cetăţenilor. Fracţiunea noastră este sincer îngrijorată de această situaţie, pe care am monitorizat-o şi pe parcursul vacanţei. De aceea, pornind de la prevederile Hotărîrii Biroului Permanent al Parlamentului de la sfîrşitul sesiunii precedente privind situaţia creată în agricultură în urma secetei, noi am propus includerea în ordinea de zi a şedinţei de azi a Parlamentului audierea chestiunii în cauză. Ministerele de resort vor informa deputaţii, şi prin urmare, şi alegătorii, asupra măsurilor întreprinse pentru diminuarea pagubelor pricinuite de secetă, precum şi distribuirii echitabile a ajutoarelor sosite din partea unor state şi organizaţii internaţionale. În acest context vă asigur, că Fracţiunea noastră, prin intermediul Guvernului, va contribui la instaurarea unui control riguros şi al unui mecanism transparent de distribuire, pentru ca resursele financiare şi materiale să ajungă integral şi nemijlocit la oamenii care au nevoie de ele.

Stimaţi colegi, onorat auditoriu,Deoarece împuternicirile actualei legislaturi au trecut de meridian, sesiunea de toamnă-iarnă 2007 are o importanţă deosebită pentru încheierea cu succes a  mandatului nostru. De aceea vă chem să ne onorăm cu responsabilitate şi cinste acest mandat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.