Trimite e-mail | Printeaza
19.09.2007

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova

Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a prezidat o şedinţă în problema optimizării cadrului legislativ de reglementare a activităţii de întreprinzător (Ghilotina II), cu participarea Consiliului Consultativ în Afaceri, constituit din organizaţii de specialitate din sectorul asociativ, a grupului de experţi independenţi desemnaţi în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea competitivităţii” şi reprezentanţilor mediului de afaceri.    

Scopul şedinţei a fost de a evalua progresele în procesul de optimizare a cadrului legislativ de reglementare a activităţii de întreprinzător.

Marian LUPU a accentuat că Parlamentul se pronunţă pentru abordarea de sistem, echilibrată şi calitativă în procesul de perfecţionare a legislaţiei ce vizează activitatea antreprenorială. „Este esenţial să ne asigurăm că grupul ţintă – mediul de afaceri – căruia, în primul rând, îi este adresată reforma regulatorie, va activa în condiţii mai bune decât în prezent”, a relevat spicherul.  

Experţii independenţi au menţionat că, până la moment, principalele discuţii cu participarea mediului de afaceri au vizat necesitatea modificării legislaţiei care reglementează domeniile de licenţiere şi acordare a autorizaţiilor, atribuţiile şi activitatea de control economic – financiar ale autorităţilor cu funcţii de control şi reglementare, etc. Ca urmare, Comisiei parlamentare speciale pentru optimizarea cadrului legislativ de reglementare a activităţii de întreprinzător i se va propune un pachet de 15 proiecte de legi adiţional la iniţiativa legislativă a Guvernului.

Spicherul a constatat necesitatea dinamizării procesului de revizuire a legislaţiei, menţionând că „Parlamentul ar trebui să voteze setul respectiv de amendamente către sfârşitul lunii noiembrie curent pentru a acorda structurilor de stat şi mediului de afaceri o perioadă de adaptare la noile realităţi”.   

Totodată, Marian LUPU a accentuat importanţa valorificării de către mediul de afaceri a oportunităţii de a participa la efectuarea unei reforme revoluţionare în reglementarea activităţii de întreprinzător. „Reforma regulatorie trebuie să fie una calitativă şi să evite calificativele de proformă”, a conchis Preşedintele Legislativului.

NOTĂ: Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător a fost adoptată în luna iulie 2006 urmând să intre în vigoare la 11 august curent, odată cu expirarea a 12 luni de la data publicării. La sfârşitul sesiunii de primăvară – vară curent, Parlamentul, în urma discuţiilor publice cu reprezentanţii mediului de afaceri şi în scopul asigurării calităţii reformei regulatorii, a extins termenul de implementare a etapei a doua a Ghilotinei până la 1 ianuarie 2008. În luna martie curent a fost instituită Comisia parlamentară specială în scopul asigurării implementării adecvate a legii, obiectivul căreia este crearea unui cadru favorabil activităţii de întreprinzător în condiţii de transparenţă şi diminuare a implicării statului, armonizarea legislaţiei antreprenoriale naţionale cu reglementările europene şi contribuirea la liberalizarea şi consolidarea economiei de piaţă. 

18 septembrie 2007     

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus