Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.09.2007

"Mafia rămâne neatinsă"

"Mafia rămâne neatinsă"

Presa procomunistă de la Chişinău nu este mulţumită de decizia MAE român de a nu-l retrimite la post pe şeful Secţiei consulare a Ambasadei României din Chişinău, Alexandru Rus, şi acuză "mafia" de la Bucureşti.

Autorităţile de la Chişinău nu au comentat deocamdată declaraţia de marţi a şefului diplomaţiei de la Bucureşti, Adrian Cioroianu, potrivit căreia şeful Secţiei consulare a Ambasadei României din Chişinău, Alexandru Rus, nu se va mai întoarce la post. În schimb, presa proguvernamentală de la Chişinău schimbă accentele în acest scandal, iar autorităţile comuniste recurg la noi atacuri diplomatice împotriva României.

"MAFIE". Ziarul Moldova Suverană scria, în numărul de ieri, că: "Mafia vizelor din Ministerul român de Externe a rămas neatinsă". (...) "Este de la sine înţeles că reţeaua traficanţilor de vize formată din cetăţeni moldoveni nu putea funcţiona fără complicitatea secţiei consulare române. Având în vedere însă că aprobarea de viză se obţine de la Bucureşti, aşa cum a confirmat de altfel şi preşedintele Băsescu, nu-ţi trebuie nici măcar talent de detectiv pentru a fi sigur că e vorba despre o reţea mafiotă cu nucleu în Ministerul de Externe al României." În acest context, ziarul citat reaminteşte despre conferinţa de presă de la 30 august susţinută la Bucureşti de Adrian Cioroianu, conferinţă în cadrul căreia, scrie Moldova Suverană, ministrul român de Externe "l-a scos basma curată pe Alexandru Rus".

SCHIMBARE DE MACAZ. Pe de altă parte, autorităţile moldovene şi-au orientat ofensiva diplomatică antiromânească spre o altă ţintă. Zilele acestea, diplomaţia moldovenească a convocat-o pe Monica Sitaru, însărcinat cu afaceri al Ambasadei României din Chişinău. Diplomatului român i s-a comunicat că "autorităţile moldovene sunt îngrijorate în legătură cu informaţiile apărute în presa de la Chişinău, privind intenţiile unui deputat român de a organiza la Chişinău primirea în audienţă a cetăţenilor moldoveni". (...) "Este un precedent periculos, care trebuie curmat" – susţine Ministerul moldovean de Externe, fără a preciza în ce constă pericolul.

ProtesteIeri, protestele în faţa diplomaţiei de la Chişinău au fost reluate. Preşedintele Mişcării "Acţiunea Europeană", Anatol Petrencu, consideră că preşedintele Vladimir Voronin ar trebui să-şi prezinte demisia: "Cerem Ministerului de Externe să deschidă cele două consulate la Bălţi şi la Cahul, deschidere care a fost promisă de Voronin. Deci, domnul Voronin, dacă a promis, el trebuie să se ţină de cuvânt ori să-şi dea demisia... Una din două". La întâlnirea avută cu preşedintele Traian Băsescu la începutul lunii ianuarie 2007, liderul de la Chişinău a promis că va deschide cele două oficii consulare. Ulterior însă, după câteva întâlniri ale preşedintelui Voronin cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, Chişinăul s-a răzgândit.

Sursa: Jurnalul National, Vitalie Calugareanu

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus