Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-07-18/1814-1814.html
Data: Jul 18, 2007 (16:55)

Pentru protecţia socială a persoanelor afectate de accidentul de la Cernobîl vor fi alocate suplimentar 30 milioane lei

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a declarat, miercuri, că în timpul apropiat legislativul va examina în prima  lectură un proiect de lege privind protecţia socială a persoanelor afectate de catastrofa de la CAE Cernobîl. Documentul prevede alocarea suplimentara a circa 30 milioane de lei pentru protecţia socială a persoanelor afectate de accidentul de la Cernobîl, ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2008.

Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, în cadrul l vizitei la la Centrul de Reabilitare si Integrare Sociala a copiilor afectati de catastrofa de la Cernobal (Centrul CRIS), Marian Lupu a caracterizat drept inacceptabile condiţiile în care activează această instituţie, situată în sediul vechi al unei foste grădiniţe de copii.

Preşedintele Parlamentului a anunţat ca forul legislativ, în contextul parteneriatului public-privat existent, va sensibiliza mediul de afaceri în vederea identificării unor mecanisme de susţinere financiară a restăurării graduale a acestui edificiu. Totodată, Marian Lupu a adresat un apel reprezentanţilor structurilor internaţionale şi misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău pentru examinarea posibilităţilor de a aloca fonduri financiare în cadrul programelor în derulare sau de a iniţia noi proiecte de sprijin al activităţii Centrului CRIS.

Centrul CRIS este o iniţiativă a Fundaţiei „Ecoul Cernobîlului” din Republica Moldova şi are drept scop reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor afectaţi de catastrofa de la Cernobîl.