Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-07-05/1633-1633.html
Data: Jul 5, 2007 (15:56)

Cele mai mari probleme ale mediului de afaceri din Moldova constituie reglementarea în construcţii, certificarea mărfurilor şi corupţia în sistemul judiciar

Acestea sunt concluziile studiului „Costul reglementării de stat a activităţii înteprinderilor”, prezentate joi de către reprezentanţii ONG Alternative Inaternaţionale de dezvoltare”. Potrivit studiului, 30% din întreprinderile intervievate consideră că lucrurile în mediul de afaceri s-au înrăutiţir, iar 24 % susţin că sau îmbunătăţit pe parcursul ultimilor trei ani. Totodată, este mare ponderea celor care afirmă că situaţia nu s-a schimbat în timp – 47%. Printre cele mai mari probleme menţionate de respondenţi a fost durata obţinerii autorizaţiilor (30% din respondenţi) şi costurile autorizaţiilor în domeniul construcţiilor (26%). Studiul arată că, pe parcursul ultimilor trei ani, costurile au continuat să se majoreze şi au constituit 622 usUSD. Deşi, durata de obţinere a permisiunilor în construcţii s-a redus, aceasta rămâne ridicată - 124 de zile faţă de 170 zile cu trei ani în urmă. Potrivit studiului, 30% din cei intervievaţi consideră durata îndelungată a certificării mărfurilor drept un impediment în dezvoltarea afacerilor. Studiul denotă o diminuare a duratei de certificare a produseor fabricate în serie – până la 14 zile, o creştere duratei pentru loturile ndividuale de produse până la 13 zile şi o creştere a costurilor până la 133 dolari SUA şi 179 dolari SUA, respectiv. Potrivit studiului, a scăzut numărul întreprinderilor ce apelează la instituţiile de judecată pentru soluţionarea litigiilor. Principalul motiv este durata lungă de soluţionare a problemelor, urmat de costurile înalte la serviciiel juridice şi corupţie. Totodată, se atestă o diminuare continuă a gradului de satisfacţie a celor ce au beneficiat de asistenţă juridică – 2,7 puncte din cele 5 posibile. În 34% din cazuri, întreprinderile au avut conflicte cu statul, iar în 66% din cazuri – cu alţi agenţi economici. În 63% din cazuri agenţii economici au apelat la instanţele judecătoreşti, în 31% - la autorităţile de stat şi în 30% - la metode neoficiale. În cadrul studiului au fost intervievaţi 628 agenţi economici, dintre care majoritatea au fost SRL (83%). Societăţile pe acţiuni reprezintă 9,3% din total. Aproximativ 88% din întreprinderile intervievate au până la 50 de angajaţi. Circa 42% au fost întreprinderi din comerţ, 33% – din servicii şi 24% – industrie.Studiul „Costul afacerii” a fost finanţat în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea competitivităţii” şi efectuat la solicitarea Ministerului Economiei şi Comerţului. Valoarea proiectului, implementat în perioada iulie 2006 – septembrie 2007 este de 49 782 USD.