Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-07-05/1626-1626.html
Data: Jul 5, 2007 (15:31)

Viktor Iuşcenko a pledat la AP OSCE pentru reglementarea paşnică a conflictului transnistrean

Despre aceasta a declarat, joi, 5 iulie, ambasadorul Ucrainei în Moldova Serghei Pirojcov în cadrul întrevederii cu preşedintele Parlamentului Serghei Pirojkov. El a reiterat poziţia oficială a autorităţilor de la Kiev privind identificarea unei soluţii durabile a problemei transnistrene.

Diplomatul ucrainean a precizat că în cadrul reuniunii anuale a Adunării Parlamentare a OSCE, care a început astăzi la Kiev, Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a optat în favoarea reglementării paşnice a conflictului transnistrean şi cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Potrivit serviciului de presă al Parlamentului moldovean, interlocutorii s-au pronunţat organizarea unor vizite la nivel înalt pe dimensiunea parlamentară după alegerea noii componenţe a Radei Supreme a Ucrainei în vederea atribuirii unei noi dinamici raporturilor interparlamentare moldo-ucrainene.  Marian Lupu a subliniat rolul important care îi revine Ucrainei în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Spicherul a accentuat faptul că orice soluţie a acestui conflict urmează a fi negociată doar în cadrul formatului de negocieri 5 + 2.  Interlocutorii s-au mai pronunţat pentru menţinerea unui dialog politic moldo-ucrainean constructiv, pentru necesitatea intensificării cooperării economice şi politice dintre cele două state şi susţinerea demersurilor de integrare europeană ale Republicii Moldova şi Ucrainei.