Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-06-29/1533-1533.html
Data: Jun 29, 2007 (15:34)

Călin Popescu-Tăriceanu: România este alături de eforturile pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană

„Am venit în acestă vizită animat de un mesaj politic ferm: România vă este alături în eforturile pe care le întreprindeţi pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, în eforturile pe care le faceţi pentru a transforma Republica Moldova într-o ţară prosperă, într-o ţară cu instituţii democratice stabile care să se poată integra în marea familie europeană. România ca ţară membră a Uniunii Europene va fi cel mai puternic şi mai constant susţinător al aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. Dar pentru ca aces lucru să se întâmple este nevoie de un set de paşi concreţi”, a declarat vineri, premierul român, după întrevederea cu premierul moldovean Vasile Tarlev. Adresându-se către prim-ministrul Republicii Moldova, „dragă Vasile”, Tăriceanu a menţionat că are o relaţie personală foarte bună cu omologul său moldovean şi că ar dori ca acestă relaţie să se răsfrângă în plan mai larg asupra relaţiilor dintre cele două ţări. De asemenea, el a precizat că acasta este prima sa vizită în Moldova şi, totodată, prima vizită oficială a unui premier român din 1999 încoace. El a menţionat că în cadrul întrevedrii cu omologul său moldovean a fost convenită organizarea unei şedinţe în comun ale guvernelor celor două ţări şi această ca practică să se instaureze şi devină un element permanent annual, organizând alternativ la Chişinău şi Bucureşti aceste reuniuni, la acare ar putea fi discutate proiecte foarte concrete.Totodată, premierul a spus că a propus crearea unui fond de dezvoltare şi cooperare al României pentru susţinerea anumitor proiecte, pe care Moldova le consideră importante, nu numai în domeniul infrastructurii, dar şi în multe alte domenii, cum ar fi cel economic, cultural, care au nevoie de susţinere cu asemenea fonduri. În ceea ce priveşte componenţa politică, Călin Popescu Tăriceanu a menţionat cpă România doreşte ca Moldova să se apropie cât mai mult de UE. „Şi mesajul pe care îl dau este unul foarte clar – Uniunea Europeană are uşile deschise pentru Moldova. Faptul că la momentul de faţă RM face parte dintr-o serie de structuri la nivelul Balcanilor de vest, structuri politice care facilitează apropierea acestor ţări de UE, este un lucru binevenit – PSESE şi CEFTA”, a spus premierul român. Din acastă perspectivă a Tăriceanu declarat că România este gata să ofere toate cele necesare entru consolidarea capacităţii instituţionale, inclusive oferirea aquis-ului comunitar, care cu siguranţă va scuti Moldova de costuri şi cheltuieli imense. „Suntem gata să vă punem la dispoziţie nu numai sprijinul politic, dar şi întreaga experienţă pe care noi am acumulat-o în cadrul proecsulu de aderare eptnru ca eforturile pe care le faceţi să fie mai bine focalizate şi să le puteţi realize într-un timp cât mai scurt”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu . El a menţionat că au fost discutate proiecte foarte importante – interconectarea reţelelor electrice, portul de la Giurgiuleşti şi altele. Au fost discutat şi despre cooperarea la nivelul ministerelor de interne dintre cele două ţări, pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere, dar şi problema serviciilor consulare pentru cetăţenii Moldovei. Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că autorităţile române doresc să vină în întâmpinarea acestor solicitări şi să răspundă cât mai bine. El şi-a exprimat speranţa că România va avea şi sprijinul autorităţilor moldovene pentru ca aceste servicii să se îmbunătăţească în mod substanţial în viitor.Mesajul economic al premierului României a fost acela că businessmenii români sunt gata să vină în Moldova cu investiţii serioase, pentru a-şi extinde şi întări prezenţa pe acstă piaţă. „Cred că cheia succesului dezvoltării economice, accelerării dezvoltării economice va puta fi asugurat printr-un volum de investiţii consistente. În România sunt firme care au deja capacitatea de a-şi dezvolta afaceri în regiune, şi sigur că firmele româneşti vor găsi în Republica Moldova un loc în care să-şi dezolta afacerile mult mai uşor ţinând cont de multe avantaje şi atuuri”, a declarat premierul român, exprimându-şi convingerea că această vizită va relansa relaţiile dintre cele două ţări, care în ultima perioadă, au cunoscut şi suişuri şi coborâşuri.Referindu-se la problema semnării tratatui de bază dintre cele două ţări, Călin Popescu –Tăriceanu a spus că un tratat nu se semnează de către o singură parte, ci de ambele părţi. În cea ce priveşte stabilirea într-un cadru juridic al relaţiilor moldo-române, el a opinat că această relaţii trebuie construită pe un suport juridic, ţinând cont de realitţile de modul în care relaţiile se construiesc astăzi în Uniunea Europeană. „Modelul tratatului politic de bază este total depăşit la nivel european. Cred că accentul trebuie pus ăe relaţia prezentă şi pe viitor. Acest acord trebuie să plece de la o premisă pe care nimeni în România nu are nici cea mai mică intenţie să o conteste: premisa suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Acesta este un element cheie şi el a accentuat intenţionat acest lucru pentru a evita orcie speculaţii în cadrul negocierilor pe marginea acestui acord”, a menţionat premierul Tăriceanu. Referindu-se la deschiderea celor două consulate româneşti la Bălţi şi Cahul, premierul Moldovei Vasile Tarlev a declarat că, în urma discuţiilor, s-a convenit că experţii vor analiza situaţia şi, în caz de necesitate, cele două părţi vor întreprinde toate eforturile pentru lichidarea inconvenienţelor. În opinia lui Tarlev, crearea Centrului unic de eliberare a vizelor a diminuat actualitatea acestei probleme.