Trimite e-mail | Printeaza
18.06.2007

Serviciul de presă al MAEIE

Astăzi, 18 iunie 2007, la Bacu (Republica Azerbaidjan), are loc Reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economica  GUAM (ODDE - GUAM). Miniştrii Afacerilor Externe ai GUAM se întrunesc la Bacu pentru a aborda subiectele privind activitatea GUAM după Summit-ul de la Kiev (23 mai 2006), cooperarea politică, strategia de dezvoltare a cooperării sectoriale, cooperarea cu alte state şi organizaţii internaţionale, precum şi  transmiterea Preşedinţiei GUAM.

Delegaţia Republicii Moldova este condusă de către domnul Valeriu OSTALEP, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În cadrul Reuniunii va fi aprobat Memorandumul de înţelegere pentru cooperare în domeniul securităţii nucleare şi radiologice între statele membre GUAM; Acordul GUAM privind imunităţile şi privilegiile; precum şi  Protocolul de Cooperare în domeniul culturii între statele ODDE GUAM pentru anii 2007 - 2010. Pentru prima dată are loc şi reuniunea GUAM - Japonia. Viceministrul Japoniei a prezentat conceptul cooperării Japonia - GUAM, care a fost susţinut de statele membre GUAM. În mod special Viceministrul nipon s-a referit la intensificarea cooperării în domenii precum cel economic, energetic, al transportului şi cel ecologic. Viceministrul moldovean a menţionat necesitatea eficientizării activităţilor GUAM în aşa fel, încât rezultatele acestei cooperări să fie simţite de cetăţenii statelor participante. A fost subliniat că pentru Moldova un rol important îl are realizarea proiectelor comune în domeniul economic, transportului, energetic. În acest context, a fost salutat faptul semnării Acordului ODDE - GUAM privind Transportul internaţional multimodal al mărfurilor. În cadrul reuniunii GUAM  - SUA a fost subliniată necesitatea realizării proiectelor deja elaborate şi asigurării implementării proiectelor comune. Delegaţia moldoveneasca a subliniat rolul pe care îl atribuie cooperării cu mass-media şi societatea civila şi a propus intensificarea cooperării între statele GUAM în acest domeniu.  Serviciul de presă al MAEIE 18 iunie 2007    

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus