Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-06-08/1156-1156.html
Data: Jun 8, 2007 (16:10)

Serviciul de presă al MAEIE

La 8 iunie 2007, Viceprim-ministrul Andrei Stratan, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, alfat la Kiev cu o vizită oficială, a avut o întrevedere cu ambasadorii acreditaţi în Moldova, cu sediul în capitala ucraineană.

În cadrul discuţiilor, Ministrul Andrei Stratan le-a comunicat şefilor misiunilor diplomatice străine despre situaţia social-politică din Moldova. Ministrul de Externe s-a referit, de asemenea, la acţiunile autorităţilor moldovene în vederea implementării Planului de Acţiuni RM-UE şi soluţionării conflictului transnistrean.

De asemenea, şeful diplomaţiei moldovene a informat asistenţa că la 18 iunie curent, la Luxemburg, va avea loc şedinţa Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, la care delegaţia ţării noastre va fi condusă de Preşedintele Vladimir Voronin.

Ambasadorii străini au avut posibilitatea de a adresa întrebări, precum şi de a face comentarii pe marginea subiectelor puse în discuţie. De remarcat că, la Kiev, îşi au sediul 19 misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova.        

Serviciul de presă al MAEIE 8 iunie 2007