Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-06-05/1074-1074.html
Data: Jun 5, 2007 (15:25)

SUA, NATO şi Europa avertizează Rusia

Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, aflată în Panama, l-a avertizat, luni, pe preşedintele rus Vladimir Putin că Washingtonul şi aliaţii săi nu pot fi divizaţi, din punctul de vedere al acordurilor reciproce încheiate în domeniul apărării.

„Securitatea SUA şi securitatea aliaţilor europeni sunt inseparabile. Această realitate trebuie să descurajeze pe oricine vrea să ameninţe statele europene. Relaţiile dintre cele două ţări au suferit transformări după încheierea Războiului Rece şi nu este nevoie să revenim la retorica ostilă din acea perioadă. Oficialităţ ile americane nu consideră Rusia un adversar şi sper că nici Moscova nu vede în SUA un inamic“, a afirmat Condoleezza Rice.

Washingtonul şi Moscova „cooperează în multe domenii de activitate“, inclusiv în sfera proliferării nucleare, dosarele Iran şi Coreea de Nord şi terorism.

„Suntem în anul 2007 şi nu în 1987. Uniunea Sovietică nu mai există, iar noi trebuie să renunţăm la metodele de dialog folosite în acea perioadă. Oficialii americani conlucrează activ cu partenerii ruşi pe această problemă, nu doar prin explicaţii, ci şi prin căutarea în comun a soluţiilor. Noi suntem pregătiţi să facem mai mult decât atât“, a continuat Rice.

Reacţia înaltului oficial de la Casa Albă vine după ce preşedintele Putin a ameninţat Europa că va îndrepta rachetele ruseşti către ţinte occidentale, ca răspuns la planul american de instalare a unor componente ale scutului antirachetă în ţări prea apropiate de Rusia.

Autorităţile de la Moscova au transmis, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea lor faţă de instalarea unor baze americane în locaţii situate la mică distanţă de graniţele sale. Ca măsură de contrapondere la acţiunile de redislocare a trupelor americane de pe continentul european, oamenii lui Putin vizează menţinerea forţelor militare din Transnistria şi o apropiere mult mai mare de Moldova, fostă republică sovietică.

Moscova răspunde prin reproşuri „Noi am semnat şi am ratificat Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa şi îl respectăm. Am repoziţionat dincolo de Urali tot armamentul nostru greu, ne-am redus forţele armate cu 300.000 de persoane. Iar partenerii noştri? Ei umplu Europa centrală cu noi armamente. O nouă bază în Bulgaria, încă una în Româ nia, interceptoare în Polonia, un radar în Cehia“, a declarat Putin.

Vladimir Putin s-a autointitulat singurul „democrat pur şi complet“, în cadrul unui interviu dat publicităţii luni. În acelaşi timp, preşedintele Rusiei, care are 54 de ani, a declarat că nu este pregă tit să părăsească scena politică. „Sunt departe de vârsta pensionării şi ar fi absurd să stau acasă şi să nu fac nimic. Patru ani pentru Rusia este o copie a regulilor americane. Nu vreau să discut cu această ocazie durata mandatului prezidenţial, ar putea fi cinci sau şapte ani, dar patru ani este în mod clar un mandat mai degrabă scurt“, a declarat el reporterilor. Totuşi, Putin a exclus posibilitatea ca preşedintele să primească permisiunea de a avea mai mult de două mandate. Potrivit Constituţiei ruse, Putin, aflat la sfârşitul celui de-al doilea mandat, trebuie să se retragă de la putere după alegerile prezidenţiale din martie 2008. El a afirmat de mai multe ori că se va conforma acestei prevederi.

Contrar acordului pe care Rusia şi l-a dat cu privire la calmarea tonului retoricii, relatările lui Putin demonstrează mari diferenţe între Rusia şi Occident, înaintea summitului G8. El a calificat decizia Marii Britanii de a solicita extrădarea suspectului în cazul uciderii cu o substanţă radioactivă a fostului agent KGB, Alexander Litvinenko, ca fiind un act „de prostie“.

Putin s-a referit recent „la o nouă cursă a înarmărilor“, în contextul în care SUA vizează folosirea Cehiei şi Poloniei, două state care s-au aflat sub influenţ a Moscovei în perioada comunistă, iar acum sunt membre NATO, ca baze pentru sistemul american antirachetă. Liderul de la Kremlin a spus că americanii vor purta răspunderea pentru declanşarea unei noi curse a înarmărilor, dacă vor instala scutul antirachetă.

„Tendinţe de escaladare a retoricii“De curând, Casa Albă, folosind un ton reţinut, a descris ultimele comentarii ale lui Putin referitoare la scutul antirachetă ca fiind „fără utilitate“. „Se manifestă unele tendinţe de escaladare a retoricii. Credem că acestea nu ajută la nimic. Noi vrem să avem un dialog constructiv pe această temă cu Rusia. L-am avut şi în trecut. Scutul antirachetă nu constituie o ameninţare la adresa Rusiei şi sperăm ca acesta să nu provoace o reacţie adversă din partea Moscovei“, a declarat consilierul american pentru securitate naţională, Stephen Hadley.

Cei doi preşedinţi, Bush şi Putin, vor avea discuţii pe marginea acestui subiect în cadrul summitului G8 din Germania. Cu această ocazie, liderul de la Casa Albă, care a sosit luni seară în Cehia, va promova nevoia de reforme democratice cu care se confruntă China şi Rusia. „Atitudinea mea faţă de apărarea antirachetă este că are un rol pur defensiv, care nu vizează Rusia“, a explicat Bush în cursul unei conferinţe de presă organizată la Praga. „Mesajul meu către preşedintele Vladimir Putin va fi: Nu trebuie să te temi de sistemul antirachetă, de ce să nu cooperezi la acest proiect? De ce nu participi alături de Statele Unite? Trimite generalii pentru a vedea cum funcţionează sistemul; trimite specialişti“, a continuat Bush.

Bush şi Putin se vor întâlni şi la Washington, pe 1 şi 2 iulie, pentru a dezbate dosarul nuclear iranian şi pentru a încerca să amelioreze tensiunile generate de proiectul militar american.

La rândul ei, Alianţa Nord-Atlantică a luat atitudine faţă de ameninţările formulate de Rusia. Purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a subliniat că avertismentul lansat de Rusia nu este binevenit. Appathurai a afirmat că Rusia este singura ţară care se gândeşte să găsească ţinte în Europa pentru rachetele sale. „Astfel de comentarii sunt inoportune şi nu sunt binevenite“, a declarat oficialul.

În acelaşi timp, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a susţinut, într-un interviu acordat unui post de televiziune rus, că speră într-un dialog deschis între cele două mari puteri, în cadrul reuniunii G8, ale cărei lucrări au început astăzi.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic Tony Blair a îndemnat la adoptarea unei atitudini pacifiste: „Vrem să fim capabili să putem discuta despre probleme cum ar fi Kosovo, Iranul şi alte probleme internaţionale, într-un mod constructiv“, a declarat purtătorul de cuvânt.

„De asemenea, Europa ca întreg este îngrijorată de atitudinea Rusiei şi nu va ezita să îşi exprime aceste temeri“, a adăugat el.

Sursa: Atac-online.ro