Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.05.2007

Capitala celei mai sărace ţări din Europa este plină de proprietăţi şi maşini scumpe

Într-un amplu articol, cotidianul bucureltean „România Liberă” face o paralelă între salariile medii pe economie de 100 USD şi preţurile exorbtante la imobil şi terenuri, care sunt la fel ca în Bucureşti, iar unele chiar mai înalte decât în capitalele europene.

”Cartiere rezidenţiale noi, vile de sute de mii de euro, terenuri mai scumpe decât în multe capitale europene şi masini de lux. Iată o imagine a Chişinăului, capitala Republicii Moldova, cea mai săracă ţară din Europa. În condiţiile, în care salariul mediu lunar pe economie este de 100 de dolari, băncile nu au bani să dea credite, iar mediul de afaceri este subdezvoltat, putem spune că Moldova trăieşte un paradox”, scrie România Liberă.

„Imediat după ce treci graniţa în Republica Moldova, intri într-o zonă a contrastelor. Drumurile sunt, probabil, cele mai proaste din Europa, dar pe ele circula deopotrivă maşini occidentale scumpe şi modestele automobile Lada. Amestecul de sărăcie şi opulenţă este cel mai vizibil în Chişinău, oraş cu peste 750 de mii de locuitori. Oameni cu feţe triste, îmbrăcaţi ieftin se intersectează cu tineri strălucind de bunăstare. Magazine occidentale şi restaurante moderne îşi deschid porţile pentru clienţi la o aruncătură de băţ de chioşcuri prăfuite şi bodegi cu băutură ieftină. Maşinile de pe străzile capitalei moldoveneşti arată o lume ciudată: Lexus, Chrysler sau chiar Ferrari par a fi maşini la modă într-un trafic aberant, agresiv şi lipsit de norme elementare de civilizaţie rutier”, notează publicaţia.

Însă cea mai surprinzătoare, potrivit autorului articolului, este piaţa terenurilor şi caselor. Astfel, în cartierul Schinoasa, preţul terenurilor începe de la 30 de euro pe metru pătrat. Spre exemplu, o parcelă de 600 de metri pătraţi se vindea la preţul de 120 de mii de euro. „Caracterul select al acestei veritabile „Băneasa” este dat şi de numele grele ale nomenclaturii comuniste care locuiesc aici, iar la loc de cinste se găsesc preşedintele Vladimir Voronin şi fiul acestuia, Oleg. Vilele celor doi se intind pe cateva sute de metri pătraţi, sunt împrejmuite cu gard solid şi păzite de poliţie”, scrie „România Liberă”.

Ceva mai departe de Chişinau, dar tot într-o zonă frumoasă, aproape de pădure, în noul cartier Durleşti, un loc de casa de 600 de m. p., neracordat la reţeaua de canalizare şi la gaze, costă 55 de mii de euro, iar o casă cu etaj şi cu o suprafaţă similară de teren poate fi cumpărată aici cu 250 de mii de euro.

Porivit cotidianului citat, developeri străini care au intenţionat să construiască locuinţe în zona Chişinăului au făcut cale întoarsă, deoarece s-au lovit de interesele puternicului Oleg Voronin, fiul preşedintelui. „Zvonuri care sunt absolut credibile dacă ţinem seama de faptul că în acest moment nu există nici un mare dezvoltator imobiliar străin – cu excepţia unor firme ruseşti – pe o piaţă care cunoaste creşteri spectaculoase”, notează publicaţia.

În final, publicaţia îşi încheie articolul cu unul din bancurile la în Chişinău, care spune că preşedintele Voronin şi soţia sa au ieţit într-o zi la plimbare pe străzile capitalei. Surprinsă de construcţiile noi, soţia lui Voronin îl întreabă: „A cui este casa aceea frumoasă?” „Cum a cui? A fiului nostru Oleg”, răspunde Voronin. „Dar fabrica aceea mare?”… „A lui Oleg”, răspunde preşedintele la fiecare întrebare a nevestei, care la un moment dat exclamă plină de indignare: „Auzi, dar numai baiatul nostru munceşte în ţara asta?”

Sursa: România Liberă

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus