Trimite e-mail | Printeaza
15.05.2007

Clubului presei economice din Moldova

Cu un potenţial enorm de creştere încă neexploatat, creditele de consum s-ar putea dubla în anii următori

După o creştere de peste patru ori a soldului creditelor de consum în anii 2004-2006, când cererea de consum a explodat, acestea mai au un potenţial enorm de creştere încă neexploatat şi vor înregistra o majorare substanţială în următorii ani, au constatat factorii bancari şi experţii independenţi în domeniu în cadrul şedinţei Clubului presei economice, ce s-a desfăşurat luni la hotelul Leogrand.

În primele trei luni ale anului curent soldul creditelor de consum a crescut cu 43,4 la sută, iar ponderea acestora s-a ridicat la 12,3% in totalul împrumuturilor oferite de băncile comerciale. „Dacă luăm în considerare rulajul lunar, cota creditelor de consum şi imobil se ridică cel mult la 25%”, a menţionat Nina Savin, directorul Departamentului operaţiuni de piaţă a Băncii Naţionale a Moldovei. Creşterea  creditelor de consum denotă sporirea bunăstării populaţiei, care poate să-şi permită să ia un credit bancar. "Nu m-ar mira dacă creditul de consum se va dubla în viitorul cel mai apropiat", este de părere Veaceslav Ioniţă, coordonator de program la Centrul Politici Economice al IDIS "Viitorul". Potrivit acestuia, rata dobânzii la creditele de consum va scădea, va fi diversificată gama de produse, creditele vor deveni mai accesibile. "Va creşte durata pentru care sunt oferite creditele de consum, degrabă creditele pe 5, 10, 15 ani vor deveni o normă. Creditul de consum va deveni soluţia financiară pentru tot mai multă populaţie".

"În ţările din regiune creditul de consum a atins nivelul de 17%, în Rusia şi 15% în România. La noi acest indicator este mai scăzut, astfel că ne putem aştepta la o creştere a creditelor de consum în viitor", a estimat Galina Vasiliţa, şef direcţie marketing a băncii "Moldova-Agroindbank". Tot mai solicitate sunt creditele oferite fără gaj. Sunt simplificate procedurile. Se planifică utilizarea credit-card. Galina Vasiliţa afirmă totodată că, în ceea ce priveşte ratele dobânzilor la aceste credite este greu de spus cum va evolua piaţa, mult va depinde de lichidităţile pe care le vor avea băncile.

Nina Savin a menţionat că "sistemul bancar dispune în prezent de un exces de lichiditate esenţial pe perioade scurte. Creditele de consum se acordă pe o perioadă scurtă, astfel că băncile vor găsi posibilitatea să utilizeze şi aceste surse, pe care astăzi le sterilizează Banca Naţională". "Volumul creditelor de consum va creşte, ţinând cont de indicatorii macroeconomici, inclusiv diminuarea  inflaţiei".

Creditele pentru persoanele fizice vor creşte considerabil, este de părere şi Alexandru Paingu,  şef-adjunct al Secţiei credite de consum şi plasamente pe termen scurt a „Victoriabank". Creşterea creditelor va duce la reducerea dobânzilor. „Condiţiile de creditare tot mai avantajoase acordate de bănci şi ofertele noi atrag noi clienţi”, spune Paingu.

Băncile comerciale au redus în acest an dobânzile cu 2-3 puncte procentuale anual pentru a atrage noi clienţi. Suma maximă ce poate fi acordată persoanelor fizice a fost ridicată până la 1 milion de lei, iar mai multe bănci acordă împrumuturi până la 700 mii de lei. Foarte populare sunt creditele de consum pe 2-5 ani.

"Monitorizăm atent piaţa creditelor de consum, care încă este departe de a ajunge la saturaţie, ca urmare BNM nu a introdus restricţii la aceste credite", a spus Nina Savin, directorul Departamentului operaţiuni de piaţă a Băncii Naţionale.

Factorii bancari au mai declarat că nu se intenţionează lansarea unor credite de consum în valută.

Şedinţa Clubului presei economice este organizată cu sprijinul hotelului Leo Grand Chişinău” şi băncii „Victoriabank”.                                                                     

Relaţii suplimentare: (37322) 22-03-96                                                                                 Vlad Bercu

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus