Trimite e-mail | Printeaza
08.05.2007

Colaborarea în domeniul elaborărilor tehnologiilor bioenergetice

Secretariatul Cartei Energetice, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Secţia de Ştiinţe Fizice şi Inginereşti a A.Ş.M., Institutul de Energetică al A.Ş.M., Ministerul Industriei şi Infrastructurii, Prezidiul ATŞ a R.M., Uniunea Energeticienilor din Moldova şi Seminarul republican  SRE organizează la 10-11 mai Seminarul Internaţional  „Colaborarea în domeniul elaborării tehnologiilor bioenergetice” şi Reuniunea în deplasare a Grupului Secretariatului Cartea Energetică privind domeniul comerţului şi tranzitului.

În prima zi de lucru, la 10 mai 2007, începînd cu ora 9.30, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerul Industriei şi Infrastructurii găzduiesc în Sala Azurie a A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. 1) Seminarul  Internaţional cu tema “Colaborarea în domeniul elaborării tehnologiilor bioenergetice”. A doua zi, la 11 mai 2007, începînd cu ora 10.00, tot la Academie,  va avea loc reuniunea  în deplasare a Grupului Secretariatului Cartei Energetice privind domeniul comerţului şi tranzitului.

În cadrul acestor manifestări se va acorda o atenţie deosebită problemelor energetice ale Republicii Moldova, colaborării internaţionale în domeniul energeticii şi  bioenergeticii.

 Energia este o componentă de bază a dezvoltării durabile a tuturor ţărilor. Energetica contemporană are la bază utilizarea resurselor tradiţionale de energie: hidrocarburi, hidraulice, energia nucleară. Cea mai ridicată cotă revine resurselor din hidrocarburi. Repartizarea lor neuniformă, precum şi necoincidenţa amplasării surselor disponibile cu consumurile cele mai ridicate ale energiei, condiţionează nu numai probleme de ordin tehnic, dar şi politico-sociale.

Utilizarea resurselor energetice în bază de hidrocarburi are drept consecinţă o influenţă evidentă asupra climei globale. Diminuarea poluării atmosferei cu gaze cu efect de seră (GES) a  devenit o problemă de semnificaţie globală, confirmată prin mai multe Declaraţii a diverselor organisme guvernamentale şi nonguvernamentale.  Ca exemplu de mecanism de realizare a unei politici pe plan internaţional în domeniul protecţiei mediului îl constituie Protocolul Kyoto. 

O altă problemă actuală  privind asigurarea dezvoltării durabile o constituie accesul liber la sursele energetice disponibile ale tuturor ţărilor. Acest principiu şi constituie esenţa Cartei Energetice, semnată şi ratificată şi de către Republica Moldova.  Asigurarea cu energie este o problemă complexă şi include atît dezvoltarea energeticii tradiţionale, dar pe noi principii şi tehnologii energoeficiente, cît şi includerea în balanţa energetică a surselor regenerabile de energie. Intensitatea energetică a surselor de energie regenerabile condiţionează multe probleme, soluţionarea cărora necesită o colaborare internaţională a ştiinţei şi a sectorului real al economiei. Schimbul de informaţii, generalizarea şi adaptarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în domeniul valorificării potenţialului energetic al surselor regenerabile de energie se prezintă astăzi ca un mecanism eficient de atingere a obiectivului de majorare a cotei acestor surse în bilanţul energetic al ţărilor dezvoltate, precum şi a celor în curs de dezvoltare.

La Seminarul  internaţional se vor discuta problemele cu referinţă la  starea actuală a dezvoltării tehnologiilor bioenergetice  şi a industriei în regiune; aspectele bazei de materie primă privind producerea bioenergiei în regiunea din Sud-Estul Europei, eficienţa investiţiilor în acest sector, inovaţiile privind conversia biomasei în energie, ponderea pieţei energiei curate în regiune şi perspectivele de majorare a eficienţei investiţiilor. Un alt bloc de probleme ce vor fi abordate îl constituie  investiţiile în cercetare, inovare şi dezvoltare tehnologică  în domeniul bioenergeticii, inclusiv capacitatea de finanţare a  proiectelor în bioenergetică; rolul investiţiilor transfrontaliere şi criteriile de luare a deciziilor de participare la proiectele investiţionale; evaluarea riscurilor în funcţie de nivelul de dezvoltare a infrastructurii; situaţia politică în regiune, posibilităţile de cooperare a investitorilor străini şi cei autohtoni în baza utilizării experienţei lor în realizarea proiectelor investiţionale.

Al treilea compartiment al discuţiilor va elucida aspectele de dirijare şi politică în domeniul energeticii ce pot asigura condiţii favorabile de dezvoltare şi valorificare extinsă a resurselor bioenergetice, inclusiv problema barierelor şi sistemelor de stimulente, măsurile ce se referă la capitolul politica la nivel naţional, regional şi local  privind asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a bioenergeticii, dotaţiile şi impozitele, comercializarea produselor bioenergetice, tema standardizării  şi protecţiei proprietăţii intelectuale etc.Colaborarea în domeniul tehnologiilor bioenergetice  îşi propune drept scop major dezvoltarea bioenergeticii pentru asigurarea cu energie a tuturor ţărilor,  membre ale Cartei Energetice. Este semnificativă cooperarea în acest domeniu a organizaţiilor nonguvernamentale, oamenilor de afaceri şi a diverselor asociaţii. Întrunirea  Grupului Secretariatului Cartei Energetice privind domeniul comerţului şi tranzitului din 11 mai 2007 şi-a preconizat drept obiective  adoptarea Dării de seamă finale a şedinţei din 23 februarie 2007 (TTG35), implementarea prevederilor art. 7, căutarea soluţiilor ce se referă la problemele  nerezolvate în domeniul tranzitului resurselor energetice dintre Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, cooperarea în domeniul electricităţii, transferului tehnologic, implementarea prevederilor Cartei Energetice în Moldova  etc. Se vor discuta şi problemele de planificare  a activităţii pe viitor a Grupului întrunit la Chişinău, alte probleme ale business-ului.La aceste manifestări vor participa reprezentanţi a circa 50 de state, membre ale  Cartei Energetice, inclusiv şi din Republica Moldova. Manifestarea internaţională are o prestanţă semnificativă în promovarea politicii de asigurare a securităţii energetice, dezvoltare a ştiinţei naţionale, inclusiv în domeniul bioenergeticii.

Serviciul de presă al A.Ş.M.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus