Trimite e-mail | Printeaza
08.05.2007

In primul trimestru, consumul de energie electrica a integistrat o crestere usoara

În primul trimestru al anului curent, consumul de energie electrică în Republica Moldova (fără raioanele din stânga Nistrului) a înregistrat o creştere uşoară de 0,21 mil. kWh, faţă de  aceiaşi perioadă a anului trecut, şi a constituit 816,30 mil. kWh, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţiile pe segmentul dat al pieţei energetice.

Documentul precizează că acest consum s-a înregistrat pe fondul reducerii cu 10,1 % a producţiei interne de energie electrică şi al majorării cu 1,7 % a procurărilor de energie din Ucraina. În primul trimestru, centralele electrice din ţară au produs 377,2 mil. kWh, iar volumul energiei importate din Ucraina a alcătuit 618,76 mil. kWh. Cota producţiei interne în livrările de energie a constituit 37,9%, iar cota importurilor – 62,1%.

Specialiştii Agenţiei consideră că diminuarea producţiei interne de energie a fost cauzată, în mare parte, de iarna caldă din anul curent. În condiţiile în care cererea de energie termică a fost mică, centralele electrice cu termoficare nu au putut produce volume mari de curent electric, au precizat sursele citate.   

Conform datelor operative prezentate Agenţiei de către întreprinderile de distribuţie şi consumatorii eligibili, în primul trimestru au fost procurate 995,96 mil. kWh de energie,   cu 3,3% mau puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, întreprinderile date  au livrat consumatorilor practic acelaşi volum de energie ca şi în primul trimestru al anului trecut – 816,30 mil. kWh. Acest fapt se explică prin reducerea esenţială – cu 15,1% - a consumului tehnologic şi a pierderilor comerciale de energie electrică: de la 177,6 mil. kWh, în 2006, la 150,8 mil. kWh, în 2007.

În consecinţă, cota consumului tehnologic şi a pierderilor comerciale raportată la volumul total al energiei electrice distribuite s-a micşorat cu 2,1 puncte procentuale - de la 17,86% la 15,75%. Rata pierderilor de energie peste normele stabilite de ANRE s-a redus cu 1,3 puncte procentuale şi a constituit 2,09% din volumul energiei distribuite.  ANRE consideră că aceste rezultate au fost obţinute datorită investiţiilor efectuate de  întreprinderile de distribuţie în reconstrucţia şi modernizarea reţelelor electrice şi a măsurilor luate de ele în scopul eliminării pierderilor de energie, inclusiv a cazurilor de consum fraudulos al curentului electric.

Serviciul de presă al ANRE tel: 251-306,  0794222448 mai 2007  

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus