Trimite e-mail | Printeaza
Externe
26.04.2007

Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, a amânat alegerile parlamentare anticipate, pentru data de 24 iunie.

Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, a amânat alegerile parlamentare anticipate, pentru data de 24 iunie.

Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, a amânat alegerile parlamentare anticipate, pentru data de 24 iunie. Iniţial, acestea urmau să aibă loc la sfârşitul lui mai. Liderul ucrainian a convocat scrutinul pe motiv că parlamentul încalcă sistematic Constituţia, ceea ce a dus la un conflict deschis cu premierul Victor Ianucovici. Liderul de la Kiev s-a adresat naţiunii în mod neprogramat, pentru a preciza că amânarea votului a devenit necesară, deoarece a devenit clară incapacitatea comisiei electorale de a organiza alegerile anticipate la sfârşitul lui mai. Victor Iuşcenko a afirmat că noul termen oferă acum timp suficient pentru pregătirea alegerilor. Cererea sa de dizolvare a Parlamentului a dus la proteste de stradă, la care au luat parte mii de oameni, fie chemaţi de premierul pro-rus Victor Ianucovici, fie de partidele fidele şefului statului. BoicotGuvernul Ianucovici a refuzat să se supună decretului prezidenţial şi a blocat fondurile pentru alegeri, afirmând că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale asupra măsurii preşedintelui. În opinia lui Iuşcenko, guvernanţii se fac astfel vinovaţi de delicte din domeniul penal. În ultima sa luare de poziţie televizată, preşedintele s-a declarat hotărât să obţină organizarea de alegeri anticipate. În opinia sa, numai acestea pot duce la formarea unei clase politice responsabile. Unii analişti spun că preşedintele încearcă să obţină un compromis cu rivalii săi, oferindu-le amânarea alegerilor. Alţii cred însă că, dimpotrivă, Victor Iuşcenko face un efort să preia iniţiativă într-un moment în care premierul face o vizită în afara ţării.

Sursa: BBC

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus