Trimite e-mail | Printeaza
20.04.2007

ANRTI A DEMARAT PROCESUL DE PREGĂTIRE PENTRU IMPLEMENTAREA PORTABILITĂŢII NUMERILOR DE TELEFON ALE ABONAŢILOR

Utilizatorii serviciilor de telefonie din Republica Moldova îşi vor putea păstra numărul de telefon chiar şi atunci când vor schimba furnizorul unor asemenea servicii. Noul serviciu poartă denumirea de portabilitate a numerelor telefonice şi se preconizează de a fi implementat şi în ţara noastră. 

Această prevedere se conţine în proiectul concepţiei privind implementarea portabilităţii numerelor, concepţie elaborată, la propunerea Ministerului Dezvoltării Informaţionale, de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI). Proiectul a fost discutat şi aprobat, în linii mari, la prima şedinţă a grupului de lucru pentru implementarea portabilităţii numerelor, care întruneşte reprezentanţi ai agenţiei, ministerului şi ai principalilor operatori de telefonie fixă şi mobilă din ţară.

Stanislav Gordea, director adjunct al Agenţiei şi preşedinte al grupului de lucru, a relatat că participanţii la şedinţă au decis examinarea suplimentară de către operatori a soluţiilor propuse de ANRTI privind implementarea portabilităţii numerelor, a cerinţelor pieţei la acest capitol, estimarea costurilor de operare a noului serviciu, precum şi organizarea unor sondaje de opinie a utilizatorilor referitor la oportunitatea furnizării serviciului dat.   Este foarte important să ştim părerea abonaţilor în problema dată pe motiv că noul serviciu, aşteptat de mulţi utilizatori, costă bani grei şi nu vrem să punem în dificultate operatorii şi utilizatorii care trebuie să suporte aceste cheltuieli, a spus Gordea. El a menţionat că Agenţia intenţionează să implementeze portabilitatea numerelor de telefon treptat, în funcţie de cerinţele pieţei, precizând că în unele ţări din Europa de Est acest proces a durat până la doi-trei ani.

În alt context, directorul Agenţiei a accentuat că implementarea portabilităţii numerelor se va face în beneficiul abonaţilor şi, totodată, are menirea de a stimula concurenţa pe piaţa serviciilor de telefonie, fiecare operator fiind nevoit să depună eforturi suplimentare pentru menţinerea abonaţilor săi şi să ofere servicii mai atractive pentru a atrage noi clienţi.

Potrivit documentului elaborat de ANRTI, abonatul care schimbă furnizorul serviciului de telefonie destinat publicului şi îşi „portează” numărul va putea fi sunat în continuare de către persoanele cu care a stabilit contacte şi nu va trebui să-şi informeze cunoscuţii, partenerii de afaceri despre schimbarea numărului său de telefon. Portarea numărului se va face la cererea abonatului, contra unei plăţi suplimentare, în momentul în care acesta renunţă la un furnizor de servicii de telefonie destinate publicului (furnizor donor) şi doreşte să semneze un contract cu un altul (furnizor acceptor). Prin intermediul unei baze de date centralizate, la care vor avea acces ambii furnizori, numărul abonatului va putea fi transferat în reţeaua furnizorului acceptor, chiar dacă a fost alocat iniţial furnizorului donor.

În prezent, majoritatea ţărilor din Europa au implementat portabilitatea numerelor geografice şi a numerelor non-geografice, inclusiv mobile.

Serviciul de presă al ANRTI                                               19 aprilie 2007, tel. 251-306, 079422244

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus