Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-04-18/327-327.html
Data: Apr 18, 2007 (15:16)

Agenţia „Open Trade Gate Sweden” este dispusă să realizeze proiecte de promovare a exporturilor moldoveneşti în Suedia

Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, acest subiect a fost examinat în cadrul întrevederii preşedintelui Asociaţiei Camerelor Suedeze de Comerţ şi Industrie, Peter Egardt, cu delegaţia moldovenească, condusă de preşedintele Vladimir Voronin, aflat într-o vizită oficială în Suedia. Directorul Agenţiei „Open Trade Gate Sweden”, Maria Anderssen De Frutos, a declarat că această instituţie ar putea acorda asistenţă financiară şi metodologică pentru businessmenii din Moldova pentru a-i stimula să investească în Suedia. Maria Anderssen De Frutos s-a referit la posibilitatea organizării, la Chişinău, a unor seminare prin care să informeze businessmenii moldoveni despre criteriile de selectare a exportatorilor de produse moldoveneşti în Suedia, despre condiţiile de atragere a investiţiilor în această ţară, precum şi despre legislaţia suedeză în domeniu.La rândul lor, oamenii de afaceri suedezi, s-au arătat interesaţi de posibilităţile mediului de afaceri din Moldova, precum şi de calitatea forţei de muncă, de politica fiscală. Ei au mentionat, că în urma unei vizite recente efectuate în Moldova, au rămas impresionaţi de oportunităţile investiţionale oferite de Moldova şi ca ar fi interesati să-şi dezvolte afacerile aici.De notat că, volumul schimburilor comerciale dintre Moldova şi Suedia în 2006 a înregistrat 14,9 mil. dolari SUA, dintre care exportul moldovenesc reprezintă 183,2 mii dolari SUA, iat importul 14,8 -milioane dolari SUA.