Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-04-16/296-296.html
Data: Apr 16, 2007 (10:07)

Ofensiva limbii moldoveneşti în Europa

 

Într-un document confidenţial, trimis recent de cancelaria preşedintelui comunist de la Chişinău, Vladimir Voronin, către reprezentanţele diplomatice ale Republicii Moldova din ţările Uniunii Europene, este dispusă înlocuirea cât mai rapidă a limbii române cu „limba moldovenească“, în dialogul direct cu instituţiile comunitare şi autorităţile ţărilor de reşedinţă.În încercarea de a profita de legislaţia avansată a Uniunii Europene în domeniul protecţiei drepturilor omului şi a drepturilor lingvistice, administraţia prezidenţială a Republicii Moldova a cerut diplomaţilor moldoveni acreditaţi pe lângă organismele comunitare de la Bruxelles, precum şi în ţările membre ale Uniunii Europene, să folosească în mod exclusiv sintagma de „limbă moldovenească“, în activitatea lor. Documentul confidenţial trimis conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova prevede sancţiuni pentru diplomaţii moldoveni ce nu se vor conforma noii dispoziţii prezidenţiale. Credincios strategiei sovietice de inventare a unui „popor moldovenesc“ şi a unei „limbi moldoveneşti“, preşedintele comunist de la Chişinău, Vladimir Voronin, nu este la prima încercare de a forţa autorităţile comunitare europene să recunoască existenţa „etniei moldoveneşti“, ca fiind separată de poporul român. Conform unor surse diplomatice moldoveneşti, opoziţia manifestată de unii membri ai corpului diplomatic şi consular al Republicii Moldova, acreditat în ţările Uniunii Europene faţă de noile cerinţe comuniste a fost aspru sancţionate, inclusiv prin drastice reduceri salariale. Principalele ambasade ale Republicii Moldova vizate în documentul remis MAEIE de la Chişinău sunt cele din Belgia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Ungaria, precum şi reprezentanţele acreditate ale Moldovei pe lângă Uniunea Europeană şi NATO. Conducerilor acestor reprezentanţe diplomatice li se cere să comunice în regim de urgenţă autorităţilor din ţările gazdă despre folosirea exclusivă a „limbii moldoveneşti“ în redactarea corespondenţ ei oficiale a ambasadei respective sau a documentelor bilaterale pe care oficiali de la Chişinău le vor încheia. Pentru impulsionarea „revigorării limbii naţionale moldoveneşti în mediile oficiale europene“, după cum este specificat în document, administraţia prezidenţială condusă de comunistul Voronin a dispus ca Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, precum şi Ministerul Culturii şi Turismului să pună la dispoziţia ambasadelor, în vederea difuzării gratuite către instituţiile politice comunitare sau naţionale din ţările europene, dicţionare de „limbă moldovenească“ şi diferite lucrări prin care este demonstrată existenţa „limbii moldoveneşti“. Conform aceloraşi surse, ambasadele vizate au obligaţia să faciliteze relaţiile dintre organizaţiile non-guvernamentale ce au ca obiect de activitate protejarea „etniei moldoveneş ti“ din Republica Moldova, Ucraina sau alte ţări ale spaţiului ex-sovietic, cu instituţiile comunitare europene abilitate să ofere asistenţă financiară şi juridică în domeniul protecţiei drepturilor lingvistice şi ale minorităţilor naţionale. Documentul, clasificat drept confidenţial, nominalizează ONG-urile ce vor avea prioritate în eforturile diplomaţiei moldoveneşti, şi anume: Societatea Culturală Moldo-Letonă „Dacia“, „Centrul Cultural-Instructiv Moldovenesc din oraşul Moscova“, „Organizaţia Interraională a moldovenilor din Regiunea Cernăuţi“ şi „Asociaţ ia Naţional-Culturală a moldovenilor din Ucraina“. O altă sarcină trasată diplomaţilor moldoveni acreditaţi la Bruxelles este iniţierea unor procese, la nivelul instutuţiilor europene, pentru condamnarea României de către justiţia europeană, acuzată de interzicerea activităţii Asociaţiei „Comunitatea Moldovenilor din România“, precum şi de deznaţionalizarea etnicilor moldoveni din România, într-un număr de peste 10 milioane, conform declaraţiilor publice ale liderului rusofon Vladimir Voronin.

 

Sursa: Ziarul "Atac"