Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2007-04-11/255-255.html
Data: Apr 11, 2007 (01:49)

În primele două luni ale anului curent, deficitul balanţei comerciale a Moldovei s-a majorat de 1,8 ori faţă de anul trecut

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianaurie-februarie 2007, deficitul balanţei comerciale a Moldovei a constituit 296,8 mil. USD, majorându-se faţă de aceiaşi perioadă a anului 2006 cu 130,2 mil. USD sau de 1,8 ori. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 207 a fost de 35,0%  faţă de 47,9% în ianuarie-februarie 2006. În special, în ianuarie-februarie 2007 în comparaţie cu perioada similară a anului trecut Moldova şi-a majorat volumul exportului cu 4,6% - până la 160 mil. dolari SUA. Totodată, importul a crescut cu 42,9% - până la 456,8 mil. dolari SUA. Exportul moldovenesc în ţările  CSI s-a redus cu 31,7% - până la  50,7 mil. dolari, iar în ţările UE – s-a majorat cu  31,1% - până la 89,8 mil. dolari SUA. România ocupă locul întâi în topul celor mai mari importatori ai producţiei moldoveneşti în ianuarie-februarie 2007. În primele două luni ale anului curent, Moldova a exportat în ţara vecină producţie în valoare de 27,13 mil. dolari SUA, cu 41,5% mai mult decât în anul trecut. Cota României în volumul total al exportului moldovenesc s-a majorat în aceiaşi perioadă de la 12,5% până la 17%. Pe locul doi după volumul de import al producţiei moldoveneşti în ianuarie –februarie 2007 s-a plasat Rusia, cota căreia în exportul moldovenesc s-a redus în inauarie-februarie 2007 de la 32,3% până la 14,6%.