Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.04.2007

Vladimir Voronin propune liberalizarea economiei: legalizarea capitalului, amnistia fiscală şi încurajarea reînvestirii profitului în dezvoltarea afacerii

În cadrul unei şedinţe la Guvern desfăşurată, marţi, 10 aprilie, preşedintele Vladimir Voronin a prezentat un set de iniţiative legislative, care, în opinia lui, vor conduce la accelerarea dezvoltării economice a ţării. Aceste iniţiative prevăd, în primul rând, legalizarea capitalului. Potrivit iniţiativei preşedintelui, legalizearea capitalului înseamnă declararea benevolă a tuturor mijloacelor băneşti şi activelor deţinute, atât de persoanele fizice, cât şi cele juridice, de la 1 iulie 2007 până la 1 ianuarie 2009. Procedura de legalizare se va face la cerere, persoanele juridice şi fizice achitând la bugetul de stat o taxă de legalizare în mărime de 5% din suma declarată. Concomitent, mărimea sancţiunilor aplicate pentru fraudele fiscale va fi majorată de trei ori. Mijloacele acumulate de stat pe această cale vor fi repartizate în felul următor: jumătate – bugetului de stat; jumătate – bugetelor asigurărilor sociale şi de sănătate. Organele de control fiscal şi economic nu vor avea dreptul, prin lege, să vericice sursele de obţinere a capitalului legalizat, cu excepţia cazurilor de spălare a banilor strict prevăzute de lege.

Cea de-a doua iniţiativă legislativă se referă la amnistia fiscală şi înseamnă iertarea tuturor datoriilor fiscale ale agenţilor economici acumulate până la 1 ianuarie 2007 şi a amenzilor şi penalităţilor calculate pentru întârzieri; ridicarea sechestrelor puse pe activele firmelor, dar şi interzicerea verificărilor fiscale de până la începutul anului curent; inrezicerea verificării de către organele de control a perioadelor fiscale anterioare date de 1 ianuarie 2007; majorarea mărimilor sancţiunilor pentru neachitarea impozitelor şi taxelor la bugetul public naţional începând cu 1 ianuarie 2007.

A treia iniţiativă legislativă prevede modificarea sistemului de impunere a veniturilor pentru persoanele juridice. În special, preşedintele propune stabilrea cotei zero la impozitul pe profit, în cazul în care agentul economic va decide reinvestirea capitalului său în dezvoltarea şi extinderea afacerii. În cazul în care businessmenul va decide să repartizeze profitul pentru achitarea dividendelor, atunci profitul acestuia va fi impozitat la cota de 15%. Voronin a declarat că, peste 10 zile, va prezenta aceste iniţiative legislative Parlamentului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus