Trimite e-mail | Printeaza
Externe
02.04.2007

Guvernul Romaniei restructurat - vot in parlament

Guvernul Romaniei restructurat - vot in parlament

Parlamentul se va reuni marţi după-amiază pentru a vota componenţa noului guvern, în formula propusă de premierul Călin Popescu Tăriceanu: un guvern restructurat din care lipsesc miniştrii PD.Votul în plen, programat după ora 15, va avea loc pe baza rapoartelor comisiilor de specialitate, care au audiat deja luni seară o parte din miniştrii propuşi de către premier.Ministerul economiei s-a contopit cu cel finanţelor şi ar urma să fie condus de Varujan Vosganian.S-a creat un minister al dezvoltării regionale în fruntea căruia a fost desemnat Laszlo Borbely şi un minister al întreprinderilor mici şi mijlocii, turismului şi comerţului, la care a fost propus Ovidiu Silaghi.La justiţie a fost propus Tudor Chiuariu, până în prezent şef al Departamentului de Luptă Antifraudă, la Ministerul Administraţiei şi Internelor Cristian David, actualmente şef al Corpului de Control al premierului, iar la Ministerul Educaţiei, Cristian Adomniţei.Ministerul Muncii ar urma să-i revină lui Paul Păcuraru, portofoliul agriculturii lui Decebal Traian Remeş iar cel al apărării lui Theodor Meleşcanu.

PD, PC şi PRM spun că nu vor vota noul guvern

PD a reacţionat vehement: Alianţa Dreptate şi Adevăr s-a rupt şi voinţa electoratului a fost încălcată, a spus luni liderul PD Emil Boc, care avertizează că partidul său că nu va valida noul guvern."Este un guvern ilegitim, este un guvern al trădării electoratului Alianţei, este un guvern cu un premier impostor", a declarat Emil Boc.Liderul PD a mai spus: "Dl Tăriceanu sfidează voturile milioanelor de români care au votat pentru Alianţă, preferând în locul PD-ului, partenerul de Alianţă, PSD-ul, adică adversarul nostru politic în campania electorală din anul 2004".Şi Preşedinţia a criticat într-un comunicat faptul că nu s-ar mai respecta voinţa electoratului şi a cerut "fie asumarea transparentă a unei noi majorităţi, fie întoarcerea cât mai grabnică la voinţa suveran exprimată prin votul cetăţenilor".PRM şi Partidul Conservator spun şi ele că nu vor susţine propunerile premierului, pe motiv că UDMR a fost menţinut la guvernare, iar unii miniştri nu ar avea experienţă.PSD dă o mână de ajutor

PSD însă a decis să ajute în Parlament la validarea actualei formule.

Liderul PSD Mircea Geoană a spus că decizia partidului său este "de a acorda un vot pentru un guvern restructurat fără PD"."În acest moment partidul nostru, între două rele, a decis să aleagă răul cel mai mic", a mai spus liderul PSD.

Rezultatul votului, incert

Având împreună aproximativ 271 de voturi, PNL, UDMR şi PSD ar putea reuşi să treacă noul cabinet, deoarece PD, PC şi PRM nu au împreună mai mult de 150 de voturi.Totuşi, există 28 de independenţi, între care membri ai PLD, plus un grup de 18 reprezentanţi ai minorităţilor.În plus, votul va fi secret şi nu de puţine ori unii unii parlamentari nu au urmat linia trasată de conducerea partidului.

Sursa: BBC

Vezi GALERIE FOTO cu toti ministrii noului cabinet 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus